Liviu Vârciu s-a pozat pe patul de spital! Cu ce probleme se confruntă prezentatorul: „Gluma e glumă, dar e groasă!”

 

Vedeta a ajuns de urgență pe mâna medicilor, dar la fel de repede a fost trimis înapoi acasă.

 

În weekend, Liviu Vârciu a fost clientul medicilor. Prezentatorul a ajuns la urgențe după ce în zilele precedente nu s-a simțit tocmai bine și a considerat că ar putea fi infectat cu coronavirus, dezvoltând simptomele specifice bolii începutului de mileniu.

 

Liviu Vârciu a petrecut câteva ore sub supraveghere medicală, însă constatând că nu este nimic grav, doctorii au decis să-l externeze. El a precizat că la spital i s-au făcut perfuzii. Chiar și în starea în care se află, Liviu Vârciu nu și-a pierdut simțul umorului și s-a filmat cu un filtru cu machiaj pe Instagram făcând haz de necaz de situația în care se află.

 

”Am fost la spital, mi-au pus o branulă și mi-au făcut o perfuzie și uite cum arăt după perfuzie băi nene extraordinar, bine, am dat și 20 de milioane. Gluma e glumă, dar e groasă, nici filtrul nu mă mai ajută”, a spus Liviu Vârciu pe Instagram.

 

Vedeta le-a spus urmăritorilor că a luat o groază de medicamente, încercând inclusiv cu leacuri băbești să scape de răceală, însă fără prea mare succes. Așa că și-a sfătuit prietenii de pe internet să se protejeze în această perioadă atât de răceală, cât și de Covid 19. ”Știți răceala aia? M-a spart. Am ajuns la spital, nu are nicio legătură, deci... Nu îmi mai trece. Sare, Carmol, fes în cap, șosete, oțet, Paracetamol, Nurofen, toate. S-a făcut a dracu răceala asta, nu se poate așa ceva. Așa că, dragilor, feriți-vă și de răceală, și de coronavirus”, a spus Liviu Vârciu pe Instagram.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest