Mai în glumă, mai în serios, marea dorință a Taniei Budi la 56 de ani: „Să mănânc și să nu mă îngraș”

 

Vedeta și-a aniversat ziua într-un club de fițe din Capitală și a avut alături prietenii, inclusiv pe Dan Bittman.

 

Tania Budi a împlinit 56 de ani la începutul acestei luni. Ea s-a serbat într-un club de fițe din Capitală, avându-i aproape pe cei mai buni prieteni, între care se numără și cunoscutul Dan Bittman. Mai în glumă, mai în serios, vedeta a spus că principala ei dorință este să nu se îngrașe și să poată mânca ce vrea.

 

„Am prietenii alături de mine și mai bine de atât nu se poate! Îmi doresc să mănânc și să nu mă îngraș (râde). Asta e o dorință! În rest, mi le îndeplinesc pe toate. Asta e mai greu de îndeplinit! Am un stil de viață care m-a dus pe o rută pe care dacă stau sunt bine și nu mă chinui să fiu într-un fel, adică nu îmi e greu să respect niște reguli”, a spus ea

 

În interviul exclusiv acordat pentru Antena Stars, Tania Budi a mai precizat că dorește să-și trăiască la maxim viața, să fie fericită. „Nu există nimeni în jurul nostru care să aibă puterea să ne supere sau să ne îndeplinească dorințele. Totul stă în noi! Bine, că acum sunt prieteni sau sunt parteneri de viață care pot participa la lucrul ăsta, e altceva, dar puterea din noi e singura care ne poate scoate dintr-o prăpastie de suferință, care ne poate scoate dintr-o problemă în afaceri... Nu există! Intuiția ne spune tot timpul ce trebuie să facem”, a explicat vedeta.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest