articolul continua dupa recomandari
Maria Constantin își dorește ca la nunta ei toată lumea să fie îmbrăcată în alb, potrivit nașei sale, Kristiyana. Într-un interviu exclusiv pentru Antena Stars, Kristiyana a mărturisit că artista vrea să organizeze o petrecere cu tematica "white", unde toți invitații să poarte alb. "Din ce mi-a zis fina vrea ca toată lumea să fie îmbrăcată în alb, să fie o petrecere white", a dezvăluit vedeta.
Deși Kristiyana și soțul ei nu se implică prea mult în pregătirile pentru nuntă, ea a spus că abia așteaptă evenimentul. "Abia așteptăm! Noi ne implicăm mai puțin, ei se implică mai mult, pentru că noi suntem și cu treburi, trebuie să plecăm în străinătate, la petreceri. Ne-am implicat și noi puțin cu muzică. În rest, cu restaurantul, cu meniurile, se ocupă ei, ei se organizează. Noi o să aducem niște surprize muzicale, din partea noastră", a declarat Kristiyana.
În ceea ce privește numărul de invitați, nașa Mariei Constantin a precizat că nunta nu va fi foarte mare, iar artista nu își dorește să cheme multă lume. Potrivit Kristiyanei, evenimentul va fi organizat în aer liber, iar numărul maxim de invitați va fi de 300 de persoane. "Am înțeles de la fina că nu o să facă petrecere prea mare. O să fie în jur de 200-300 de persoane, putea să fie mai multă lume, dar ei nu vor și așa au hotărât. Am înțeles că o să fie și ceva tradițional", a adăugat ea.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc