Maria Constantin s-a afișat cu noul iubit, la nunta lui Valentin Sanfira! Cum arată cucerirea artistei/ FOTO

 
+4 click pentru
galerie

Maria Constantin și noul iubit au fost invitați la nunta lui Valentin Sanfira cu Codruța Filip, iar toate privirile au stat ațintite asupra lor, iar asta după ce interpreta de muzică populară a renunțat în a se mai afișa cu noile cuceriri, din cauza decepțiilor amoroase pe care le-a suferit.

Pentru prima dată, Maria Constantin și noul partener s-au afișat public, împreună, deși formează un cuplu de câteva luni bune. Cucerirea interpretei de muzică populară se numește Robert și a însoțit-o pe aceasta la nunta lui Valentin Sanfira și a Codruței Filip. Potrivit starpopular.ro, tânărul este supranumit „Craiul de Argeș”, datorită numărului mare de domnișoare care i-au trecut prin dormitor.

În ciuda reputației sale, Maria Constantin nu a vrut să reprime sentimentele pe care i le poartă, astfel formând cu acesta un cuplu. Și chiar dacă până acum a fost o ghinionistă în amor, iar eticheta pusă de lume lui Robert indică faptul că va fi protagonista unei alte decepții în dragoste, interpreta de muzică populară nu are de gând să renunțe la noul iubit.  

Maria Constantin s-a afișat cu noul iubit

Deși în cadrul matinalului de la Antena Stars, Maria Constantin nu a dorit să ofere prea multe detalii despre noua poveste de dragoste în care este implicată, din spusele sale a reieșit faptul că se simte foarte bine alături de noul partener și a declarat că se vede pregătită să se căsătorească din nou.

„Nu vreau să discut despre viața mea personală. O să aflați, totul se află. Mai frumos e așa să aflați câte puțin, câte puțin, nu așa totul dintr-o dată. Ca și într-o relație”, a declarat cântăreața.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest