Marile iubiri ale miliardarului Ion Țiriac! Prin viața lui au trecut multe femei care i-au marcat existența, dar numai una l-a dus la altar

 

Dacă în ultimii ani a fost foarte discret în ceea ce priveşte viaţa sa sentimentală, în tinereţe făcea cuceriri pe bandă rulantă. Prin viaţa lui Ion Ţiriac au trecut câteva femei care i-au marcat existenţa.


Pe vremea când avea 26 de ani, Ion Ţiriac s-a iubit cu celebra campioană mondială la handbal Victoriţa Dumitrescu. Marea iubire a lui Ţiriac pare să fi fost, însă Erika Braedt, cea care în 1963 a reuşit să-l ducă pe magnat în faţa altarului. Însă, la numai doi ani aceştia au divorţat din cauza aventurilor extraconjugale ale Erikăi.  S-a spus că aceasta l-ar fi înşelat pe tenismen cu celebrul regizor Sergiu Nicolaescu.

Apoi a urmat americanca Mikette von Issenberg care a avut o relaţie specială cu Ion Ţiriac. Aceasta i-a dăruit primul copil, pe Ion Ion Ţiriac. Cei doi s-au separat relativ repede, dar au rămas în cele mai bune relaţii.

Heather MacLachlan a fost următoarea iubire din viaţa miliardarului, fiind şi femeia cu care se pare că a avut cea mai lungă relaţie. Povestea lor a durat 8 ani, din 1984 până în 1992.


După despărţire, Heather a dezvăluit şi aspecte mai puţin plăcute ale relaţiei cu Ion Ţiriac.  Apoi, marele afacerist a avut o relaţie cu Sophie Ayad, o ziaristă de origine egipteană, care i-a dăruit doi copii: Ioana şi Karim. Aceştia locuiesc alături de mama lor, la Monaco.

Iar lista lui Ion Ţiriac continuă cu Nadia Coroi, profesoară de sport la un liceu din Bucureşti. Deşi afaceristul susţinea că este antrenoarea de tenis a celor doi copii, vacanţele petrecute împreună ne spun altceva. Iar relaţia celor doi a durat doar un an, din 2004 până în 2005.

Adriana Ichim a fost o altă cucerire a lui Ion Ţiriac. Femeia a tulburat apele lumii mondene româneşti cu o carte în care vorbeşte despre relaţia cu afaceristul.

Iar în urmă cu aproape 7 ani, se vorbea despre relaţia dintre Ion Ţiriac şi Anamaria Ferentz. Un subiect care a ridicat multe semne de întrebare. Cu toate că cei doi au fost surprinşi de nenumărate ori de paparazzii, artista a avut un singur răspuns:

”Cel mai bine ar fi să vă spună domnul Ţiriac dacă m-a curtat sau nu”
, a spus Anamaria.

V.M


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest