Medena și Alin Oprea și-au aniversat patru ani de relație: „Azi a devenit bărbatul la care am visat mereu”

 

Aniversare cu surprize la patru ani de relație pentru Medana și Alin Oprea! Cei doi îndrăgostiți au marcat momentul cu o vacanță în locații de vis, retrăind cu aceeași emoție și entuziasm fiecare moment petrecut împreună. Pe 1 mai, Medana și Alin și-au sărbătorit relația, iar soția lui Alin a acordat o declarație exclusivă pentru Spynews.ro în care a vorbit despre cât de mult au evoluat în acești patru ani.

”Au trecut 4 ani de când iubirea, credința și speranța ne-au călăuzit pașii pe drumul vieții împreună. Am sărbătorit cei 4 ani de relație cu o vacanță în locații de vis, pe care ne-o vom aminti mereu cu drag. Avem atât de multe amintiri împreună, încă din 2019, iar acum am ales aceleași destinații de vis din primul an, retrăind cu aceeași emoție și entuziasm fiecare moment petrecut împreună”, a spus Medana pentru Spynews.ro.

Cei doi formează un cuplu de patru ani, iar în urmă cu doar câteva luni au spus "DA" în fața ofițerului stării civile. Anul acesta, cei doi urmează să se căsătorească și în fața lui Dumnezeu. Cununia religioasă va avea loc într-o dată care nu a fost dezvăluită încă.

Medana și Alin sunt considerați unul dintre cele mai frumoase cupluri din România, iar pentru ei acești patru ani de iubire au fost atât de intenși și atât de frumoși, pentru că i-au învățat că atunci când există iubire, loialitate și respect, totul devine posibil. Au trecut prin provocări și momente dificile uneori, dar au reușit să depășească orice obstacol care le-a apărut în cale.

Medana îl consideră pe Alin Oprea o binecuvântare de la Dumnezeu și susține că acesta este bărbatul pe care și l-a dorit toată viața. În urmă cu 4 ani, a avut șansa să întâlnească un om, un bărbat și un artist binecuvântat de Dumnezeu. Este recunoscătoare vieții pentru faptul că azi Alin este bărbatul la care a visat mereu, că poate zâmbi din nou și că a redescoperit viața dintr-o altă perspectivă.

”Acești patru ani de relație au fost atât de intenși și atât de frumoși, pentru că ne-au învățat și ne-au demonstrat că atunci când există iubire, loialitate și respect, totul devine posibil. Am trecut prin provocări și momente dificile uneori, dar am reușit să depășim de fiecare dată orice obstacol care ne-a apărut în cale. Asta ne-a făcut să înțelegem că viața trece galopând pe lângă noi și că e momentul să ne bucurăm de ea și să acordăm mereu prioritate vieții de cuplu.
În urmă cu 4 ani am avut șansa să întâlnesc un OM, un BĂRBAT și un ARTIST binecuvântat de Dumnezeu! Sunt recunoscătoare vieții pentru faptul că azi a devenit bărbatul la care am visat mereu, că poate zâmbi din nou și că a redescoperit viața dintr-o altă perspectivă”, a mai spus ea.

 

De partea cealaltă, Alin Oprea a spus: ”Pentru mine cei patru ani de relație au însemnat binecuvântarea vieții mele. Am întâlnit o femeie cum nu mi-am putut imagina vreodată că există. Alături de ea am reușit să renasc și să îmi încep viața de la zero dar mai ales să mă bucur de ea. Sunt recunoscător pentru schimbarea din viața mea, pentru tot ceea ce Medana mi-a oferit și pentru evoluția spectaculoasă de care am avut parte în acești 4 ani. Când ai alături o femeie tandră, înțeleaptă și iubitoare care îți oferă respect, atenție și susținere necondiționată, simți că viața capătă sens și poți realiza tot ceea ce îți propui. Azi, mă simt un om împlinit, un bărbat fericit și un artist susținut de publicul său drag”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest