Mihai Onilă se pregătește să devină din nou tată: „După 40 de ani îți pui problema”

 

Fostul membru al trupei AXXA și-a refăcut viața în Belgia, alături de Laura, iar acum este pregătit să facă un nou pas important.

 

În urmă cu 6 ani, Mihai Onilă trecea printr-o tragedie incomensurabilă: fetița lui se stingea în urma unei boli incurabile. Ioana Emily Hope, fiica fostului component al trupei Axxa, primea atunci un diagnostic copleșitor: fetița prezenta o tumoare inoperabilă la creier, iar medicii i-au anunțat familia că mai are de trăit doar 6 luni, atât cât s-au scurs de la tragica veste, până la clipa morții. A urmat divorțul de mama Ioanei, apoi plecarea în Belgia.

 

Între timp, Mihai Onilă (51 de ani) și-a refăcut viața alături de Laura, femeia cu care s-a căsătorit în urmă cu mai puțin de o lună. Acum, fostul membru al trupei AXXA a mărturisit că își dorește să devină din nou tată, însă înainte de asta trebuie să facă niște analize, atât el cât și soția, pentru a se asigura că totul este în regulă. Mihai Onilă speră ca soția lui să rămână cât mai curând însărcinată.


„Ne gândim, da. Avem în plan, dar nu mai suntem la 20 de ani să nu ne punem problema dacă se poate sau nu, dar după 40 de ani îți pui problema. Dacă există resurse și la mine și la ea, trebuie să trecem printr-un set de analize să vedem dacă suntem pregătiți fizic, să vedem cum stăm. Ne pregătim să trecem printr-un set de analize. Acum… voie divină! Așteptăm de acolo să vedem ce se întâmplă”, a anunțat Mihai Onilă la Antena Stars.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest