Părea că îi va fi cel mai greu! Dar, dintre cei opt grei ai fotbalului care au fost arestaţi, se pare că Meme Stoica esti primul şi singurul care. s-a acomodat cât de cât cu condiţiile din închisoare. Face sport şi are o notă optimistă!
articolul continua dupa recomandari
Meme Stoica a fost condamnat în "Dosarul Transferurilor" la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare. Dintre cei opt grei ai fotbalului,toţi încarceraţi, fostul manager al Stelei pare că s-a acomodat oarecum cel mai repede cu faptul că este privat de libertate.
Mihai Stoica s-a obişnuit deja cu toate condiţiile vitrege din penitenciarul Rahova. Are deja 3 săptămâni acolo.Meme şi-a stabilit un program pentru a-i trece mai uşor timpul. Nu se mai poate bucura cu stilul de viaţă cu care era obişnuit, însă încearcă să nu se abată de la sport.
"Merge zilnic cate trei-patru ore la sala. Nu este nici trist, nici abatut. Rade tot timpul, glumeste, este vesel. Vorbeste tot timpul la telefon cu fiica sa. Este obsedat de felul în care arată. Primește numai mancare sănătoasa la pachet, se uita tot timpul in oglinda. "
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc