Cântărețul a dezvăluit secretele sale pentru a da jos multe kilograme într-un timp record. Cum a reușit să slăbească atât de repede!
articolul continua dupa recomandari
Mihai Trăistariu a povestit în exclusivitate pentru Spynews.ro, cel mai tare site de știri mondene din România, cum a arătat meniul lui în ultima perioadă. Artistul a mărturisit că a consumat numai apă timp de șase zile, apoi a trecut la o singură masa pe zi. În plus s-a reapucat de sală, la care renunțase de vreo patru ani. Dar de această data a reînceput să facă sală pentru a slăbi, nu pentru a pune masa musculară pe el.
”M-am apucat de sală, nu am mai mers de vreo patru ani. Am început în ianuarie. Eu am mai făcut sală în trecut, acum vreo șase ani, inclusiv cu antrenor personal, atunci voiam mușchi, acum nu mai vreau, vreau să slăbesc. Am slăbit deja opt kilograme într-o lună, am făcut un efort maxim. Înfometarea este cea mai bună cură, nu există altă cură, decât să nu mănânci. Am găsit și pe Internet, terapia cu apă, bei doar apă șase zile și apoi începi să mănânci o masă pe zi. Și fix așa am făcut. Primele zile m-am înfometat de-a dreptul. Am băut o cafea și am mâncat o portocală până la ora asta”, a declarat Trăistariu, în exclusivitate pentru Spynews.ro.
Artistul spune că și-a schimbat radical stilul de a mânca: ”Opt kilograme cu înfometare și cu sală. Într-o lună. Ideea e ca vreau să slăbesc zece kilograme, văd că stagnez de câteva zile, cred că trebuie să nu mai mănânc iar nimic, nu știu. Nu mă abat de la nimic, dacă vreau o ciocolată iau o bucățică, gust dintr-o prăjitură, dar nu porția întreagă. Deja m-am învățat, nu mai simt nevoia de mâncare, nu mi-e poftă. Nu fug acum de alimente, mănânc orice, dar mănânc puțin, nu sar calul”.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc