Astăzi, Mirela Vaida sărbătoreşte ziua de nume a mamei sale. De Sfinţii Constantin şi Elena, vedeta a postat o imagine cu cea care i-a dat viaţă, în mediul virtual, iar internauţii au rămas şocaţi de cât de mult seamănă cele două.
articolul continua dupa recomandari
Fotografia postată de Mirela Vaida a fost însoţită de un mesaj emoţionant, simplu, dar în acelaşi timp încărcat cu dragostea pe care i-o poartă mamei sale: ”La mulți ani, Constantini și Elene! La mulți ani, mama!”
Mirela Vaida, dezvăluiri inedite despre viața cu trei copii!
"A fost o sarcină foarte ușoară, parcă și copilul este mai relaxat că sunt eu mai relaxată. Cer să mă lase statul să fac ceva cât stau acasă, din această dorință de a face ceva tot timpul. M-am obișnuit, eram așa și înainte de a se naște al treilea. Cu Vladimir am avut probleme, nici până când să se nască Tudor nu mă lăsa să dorm. Am lăsat bona cu toți trei acasă, plângeau toți când am plecat. Pentru mine, ăsta e un festival să vin la emisiune, mă machiez și eu. Înainte mă machiam zilnic, acum doar de sărbători.", a declarat Mirela Vaida, la Răi Da Buni.
"Cea mai grea în aceste cinci săptămâni a fost reamintirea faptului că un copil mic are nevoie de atenție 100%. Copilul nu plânge, dar icnește, trebuie schimbat la o oră. Cel mai greu este să te împarți la trei și să nu-i faci să simtă gelozie. Sunt bine, dimineața pleacă la grădiniță și rămân doar cu cel mic, dacă adoarme, dorm și eu două ore. Vladimir are o problemă, este sindromul copilului mijlociu. Nu mă baga în seamă și era rebel până să vină Tudor. Acum e invers și trebuie să mă gândesc cum să fac să nu-l resping. Carla e înțeleaptă și matură, mult mai răbdătoare. Mi-e dor să muncesc, pentru că munca și copiii au mers mână-n mână la mine.", a mai spus Mirela Vaida.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc