Mirela Vaida, despre valul de critici primit din cauza Vulpiței și a lui Viorel: „În televiziune trebuie să captezi interesul”

 

De când Vulpița și Viorel au devenit „fenomen” național, asupra Mirelei Vaida s-a abătut asupra sa un val de critici primit din partea urmăritorilor pe care o moderează, „Acces Direct”, fiind acuzată că promovează oameni care nu ar avea ce căuta la televizor.

Mirela Vaida a oferit un interviu pentru viva.ro, în care a vorbit deschis despre cum a reușit să treacă de perioada în care toată lumea o punea la zid din cauza Vulpiței și a lui Viorel. Moderatoarea emisiunii „Acces Direct” a mărturisit că și-a dat seama că reacțiile negative care veneau din partea oamenilor, nu erau deloc reale, dat fiind că audiența emisiilor în care soții Stegaru erau prezenți în platou, creștea pe zi ce trece.

”Valul de hate venea odată cu audiența foarte mare pe care a făcut-o acest subiect şi mi-am dat seama că oamenii nu sunt sinceri. Tu nu ai cum să critici în fiecare zi subiectul, dacă nu îl urmăreşti, şi atunci întrebarea este: de ce îl urmăreşti? Pentru că te intrigă ceea ce vezi? Pentru că nu te lasă indiferent? Şi atunci cum mă faci pe mine, producător, realizator sau prezentator de televiziune, să mă opresc cu acest subiect, când ştiu că ție îți place să te uiți?”, a declarat ea pentru viva.ro.

Mai mult de atât, prezentatoarea de la Antena 1 consideră că Vulpița și Viorel au devenit atât de rapit un fenomen național, datorită faptului că problemele pe care le dezbăteau în platoul emisiunii „Acces Direct” erau unele cu care orice om se confruntă în viața de zi cu zi.  

„El n-are decât să te blameze, să te judece, dar dacă el nu schimbă canalul, înseamnă că el te vrea acolo. Aşa că mă ridic deasupra acestor critici şi voi spune că da, Vulpița şi Viorel au fost un fenomen. Astfel de personaje au făcut deliciul publicului, pentru că ei vin cu poveşti desprinse din viața reală, indiferent de studiile, educația, oraşul din care vin şi multe alte criterii sociale, economice şi intelectuale.”, a mai spus Mirela Vaida.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest