Mirela Vaida, o mamă eroină! Dezvăluiri inedite despre viața cu trei copii! Cum reuşeşte să îşi împartă timpul VIDEO

 
+2 click pentru
galerie

Mirela Vaida a dat naştere celui de-al treilea copil, un băieţel perfect sănătos care poartă numele de Tudor. Frumoasa vedetă poate fi clasată în categoria de mame eroine, pentru că reuşeşte să le acorde timpul necesar tuturor celor trei copii ai săi.

Invitată în cadrul emisiunii „Răi da’ Buni”, Mirela Vaida a mărturisit că are mici probleme cu copilul mijlociu al femeii, Vladimir, care simte nevoia de mai multă atenţie după venirea pe lume a lui Tudor.

"A fost o sarcină foarte ușoară, parcă și copilul este mai relaxat că sunt eu mai relaxată. Cer să mă lase statul să fac ceva cât stau acasă, din această dorință de a face ceva tot timpul. M-am obișnuit, eram așa și înainte de a se naște al treilea. Cu Vladimir am avut probleme, nici până când să se nască Tudor nu mă lăsa să dorm. Am lăsat bona cu toți trei acasă, plângeau toți când am plecat. Pentru mine, ăsta e un festival să vin la emisiune, mă machiez și eu. Înainte mă machiam zilnic, acum doar de sărbători.", a declarat Mirela Vaida, la Răi Da Buni.

"Cea mai grea în aceste cinci săptămâni a fost reamintirea faptului că un copil mic are nevoie de atenție 100%. Copilul nu plânge, dar icnește, trebuie schimbat la o oră. Cel mai greu este să te împarți la trei și să nu-i faci să simtă gelozie.  Sunt bine, dimineața pleacă la grădiniță și rămân doar cu cel mic, dacă adoarme, dorm și eu două ore. Vladimir are o problemă, este sindromul copilului mijlociu. Nu mă baga în seamă și era rebel până să vină Tudor. Acum e invers și trebuie să mă gândesc cum să fac să nu-l resping. Carla e înțeleaptă și matură, mult mai răbdătoare. Mi-e dor să muncesc, pentru că munca și copiii au mers mână-n mână la mine.", a mai spus Mirela Vaida. 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest