În exclusivitate pentru Antena Stars, cunoscuta actriță a oferit un interviu direct de pe covorul roșu.
articolul continua dupa recomandari
Monica Bârlădeanu a participat la Gala Premiilor Gopo 2022. Vedeta a stat de vorbă cu reporterii de la Antena Stars și a mărturisit care este, de fapt, motivul pentru care s-a întors în România. Monica Bârlădeanu a locuit timp de 13 ani peste Ocean, însă iată că s-a întors la rădăcini, familia fiind principalul motiv care a determinat-o să revină în țară.
„Sunt momente frecvente de liniște și de neliniște. Nu trăiesc într-o liniște continuă. Mie mi se pare că asta s-a întâmplat în ultimii ani, când am revenit în România și când am luat decizii ferme în legătură cu viața mea. A fost foarte prielnică revenirea. Familia este unul dintre motivele pentru care m-am întors. Cu siguranță, ăsta a fost de importanță majoră și mai ales că, în ultima vreme, pe măsură ce trecea timpul, înțelegeam cu totul altfel importanța familiei”, a declarat Monica Bârlădeanu.
Actrița a făcut dezvăluiri și despre relația specială pe care o are cu cel mai important bărbat din viața ei la momentul actual, adică fratele său, care a fost prezent și în emisiunea iUmor de la Antena 1.
„Petru face muzică cu Iura Luncașu, la filmele lui. Într-un fel, cultura cinematografică sau apetitul pentru cinema, cumva…asta aș vrea să cred că s-a împrumutat de la mine. Am și crescut împreună, am evoluat împreună. Ne-am mutat împreună la București.L-am expus la tot felul de genuri muzicale pe care eu le-am considerat necesare și mie mi se pare că asta a ajutat. Eu n-am niciun fel de contribuție decât asta la carierea lui și la identitatea lui artistică în momentul ăsta. Este un artist fabulos”, a explicat Monica Bârlădeanu.
Vedeta a acordat interviul pentru Antena Stars la cea de-a XVI-a ediție a Premiilor Gopo, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate cinematografiei din România. Gala a fost susținută în Sala Mare a Teatrului Național I. L. Caragiale din București.
„Am dus dorul evenimentelor de anvergura asta, de liga asta. Având în vedere că ultimele ediții s-au întâmplat în aer liber, s-a simțit un dor. Asta se vede și în ținute, fiecare om din industrie scoate din dulap rochia cea mai spectaculoasă și urca scările Teatrului Național”, a mai spus Monica Bârlădeanu.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc