Monica Orlanda, terifiată că nu și-a recăpătat gustul și mirosul, chiar dacă testul COVID-19 a ieșit negativ: „Intru în depresie”

 

Monica Orlanda trece prin momente cumplite! După ce s-a vindecat de coronavirus, vedetei nu i-au revenit mirosul și gustul, așa cum s-a întâmplat cu restul familiei sale. Blondina ne-a oferit primele declarații despre situația prin care trece și care a dus-o în culmea disperării.

Monica Orlanda s-a întors înapoi acasă, după ce testul COVID-19 a ieșit negativ. Vedeta a fost internată în spital, alături de restul familiei sale, din cauza infectării cu noul coronavirus, iar la două săptămâni de stat în instituția medicală, s-au întors în propria locuință.

În timp ce soțul și copilul și-au revenit complet, Monica Orlanda încă se confruntă cu pierderea simțurilor. Vedetei nu și-a recăpătat gustul și mirosul, lucru care a adus-o la exasperare, după cum ne-a declarat chiar ea.

„Pentru mine problema persistă cu simțurile. Lipsa lor îmi creează o frustrare maximă pentru că aveam alimente pe care le consumam cu plăcere. Dacă lucrurile vor continua așa, cred că voi intra intra în depresie.” a mărturisit Monica Orlanda.

Deși zi de zi miroase substanțe puternice și gustă preparate extrem de condimentate, Monica Orlanda nu a sesizat, până acum, nicio diferență, însă speră că își va reveni, în cele din urmă, pentru a se putea delecta cu mâncărurile pe care le devora înainte.

„Încerc în fiecare zi să miros multe substanțe puternice, dar cred că va mai dura. Trebuie să mă înarmez cu multă răbdare. Nu cred că se poate face ceva, în afară de a exersa și de a face testele astea zilnice, nu am auzit pe nimeni cu un leac minune.” ne-a mai spus vedeta.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest