Motivul pentru care Salman Khan nu se căsătorește cu Iulia Vântur

 

Iulia Vântur, în vârstă de 41 de ani și Salman Khan, în vârstă de 56 de ani, trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de mai mulți ani, după ce în 2012 fosta prezentatoare TV a părăsit România și s-a stabilit în India, alături de iubitul ei. Cei doi nu vor însă să facă pasul cel mare și au spus motivele, pentru care au luat această decizie.
 
„Sunt de părere că e mai important cum se simt oamenii unul lângă celălalt. Să petreci timp împreună e mai importat ca orice. La un moment dat, mi s-a pus continuu această întrebare. Până și părinții mei m-au întrebat când am de gând să mă mărit. Am întrebat-o pe mama: Îți dorești să mă vezi fericită sau îți dorești să mă vezi căsătorită? A fost ultima dată când mi-a mai pus această întrebare.

Așa că sunt de părere că e mai important să fii fericită lângă cineva și să petreci timp de calitate cu el și să ai o conexiune bună cu el”, a spus Iulia Vântur, conform viva.ro. „Poate că mămică da, mă văd. Căsătorită… nu știu, am trecut de vârsta de 20 de ani în care mi se părea căsătoria o chestie extraordinară. Sincer, mă uit în jurul meu și văd oameni care nu știu dacă sunt neapărat mai fericiți căsătoriți. Nu mi se pare atât de important ca doi oameni să fie căsătoriți. Mi se pare important ca doi oameni să se iubească și să fie împreună”, a spus Iulia, într-un alt interviu. De asemenea, Salman Khan nu este interesat de acest subiect, el declarând, acum ceva vreme, că nu crede în căsătorie. „Nu cred în căsătorie. Cred că este o instituție pe cale de moarte. Nu cred deloc în asta. Companie? Da”, a spus actorul, într-un interviu mai vechi.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest