Nick Rădoi, mai sincer ca niciodată! Ce înseamnă căsătoria pentru un milionar?

 
+2 click pentru
galerie

După ce a experimentat tot ce a putut la viaţa lui, milionarul Nick Rădoi s-a gândit să mai bifeze o aventură în care nici el nu s-a imaginat vreodată. Aşa că, va deveni actor. "Spovedanii" se numeşte filmul în care Nick va juca, iar rolul pe care îl va interpreta îi vine mănuşă.

Pare un clişeu, dar este deja ceva dovedit! Milionarii chiar au tendinţa de a se îndrăgosti de fete din altă clasă socială. Iar Nick Rădoi nu face excepţie de la regulă. Sau, cel puţin, urmează să se înscrie şi el în rândul lumii cu un rol pe care îl va interpreta într-un film.

"Sper să văd şi eu ce actor o să ajung! E ceva la care şi eu am să mă uit ca să îmi dau seama dacă sunt un bun actor sau nu," a spus Nicjk Rădoi, în exclusivitate pentru Antena Stars.

La viaţa lui, Nick Rădoi a dat multe inele fetelor care i-au fost alături. Însă, în afară de fosta soţie, nici una nu a reuşit să îl ducă la altar. Se pare că însurătoarea nu este o urgenţă pentru milionar, chiar dacă acasă are o iubită care îl aşteaptă.

"Noi încercăm să ne cunoaştem mult mai mult unul pe altul. Ca să te căsătoreşti nu înseamnă că gata, mâine ne căsătorim! E un lucru foarte important! Eu am avut familie. Trebuie să fii foarte atent! Nu-ţi cumperi o maşină! Îţi iei o nevastă cu care ar trebui să fii până la sfârşitul vieţii. Şi ca să fii cu o femeie până la sfârşitul vieţii crede-mă, trebuie să fii atent! Mai ales la anii mei, la experienţa vieţii mele," a mai spus Nick Rădoi.

Aflaţi mai multe detali din materialul video de mai sus!

Foto: Captură Antena Stars

M.T.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest