Nicoleta de la Sweet Kiss la un pas de tragedie în timpul nașterii: "Am avut o hemoragie"

 

Nicoleta de la Sweet Kiss a fost la un pas de moarte în timp ce își năștea fiul. Aceasta a avut o hemoragie la șase luni de sarcină, iar situația a devenit de coșmar pentru ea. Chiar dacă a fost un moment traumatizant, artista a făcut mărturisiri cutremurătoare despre perioada care a apropiat-o de Dumnezeu și i-a întărit spiritul. Momentul în care o femeie devine mamă ar trebui să fie unul special, dar pentru Nicoleta este unul care îi aduce aminte de momentul în care a fost la un pas să moară.

Nicoleta și-a făcut toate investigațiile necesare pentru a se asigura că sarcina ei decurge în condiții normale și că bebelușul este în siguranță. Însă, la șase luni i s-a declanșat o hemoragie care i-a pus viața în pericol. Mama partenerului ei a fost cea care a observat că burtica Nicoletei era vânătă, semn că ceva nu era în regulă.

Ulterior, Nicoleta a ajuns la spital, iar medicii i-au spus că bebelușul este în siguranță și suficient de dezvoltat. Cu toate acestea, artista a pierdut jumătate din sângele din corp în timpul operației și a avut nevoie de transfuzii de sânge pentru a supraviețui. Situația a fost atât de gravă încât o asistentă a leșinat când a văzut ce se întâmplă. Din acest motiv, medicii i-au dat doar 1% șanse să mai rămână în viață.

”M-a controlat un doctor tânăr și a avut o reacție ciudată. Mi-a spus că bebelușul este bine, dar eu nu sunt bine. A chemat o doamnă, a confirmat că avea dreptate. Parca Dumnezeu m-a întărit să nu mă sperii atât de tare.

A doua zi m-au băgat în operație, l-au chemat pe tatăl lui Mario și i-au spus că trebuie să vină să își ia copilul. S-au mai luptat încă două ore să mă salveze pe mine. Pe masa de operație am făcut această hemoragie. Pierdusem jumătate din sângele din corp. O asistentă chiar a leșinat, nu văzuse atât sânge până atunci.”, a spus Nicoleta de la Sweet Kiss, la Antena Stars.

Chiar și după această experiență traumatizantă, Nicoleta de la Sweet Kiss a rămas puternică și a învățat să aprecieze mai mult viața și să fie recunoscătoare pentru fiecare zi. Mărturisirile sale cutremurătoare sunt un exemplu de curaj și putere de a depăși momentele grele din viață.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest