Nicoleta Dragne, hărțuită de un bărbat! A apelat la Poliție, după ce i-a terorizat și familia: „Puțin la zdup, la răcorică”

 

Însărcinată în aproape opt luni, Nicoleta Dragne este hărțuită de un bărbat care i-a terorizat și familia. Fosta ispită de la „Insula Iubirii” a apelat la ajutorul Poliției pentru a-l sancționa așa cum merită pe cel care îi provoacă probleme.

Viața Nicoletei Dragne s-a schimbat total de când a rămas însărcinată. Iar acest lucru ar trebui să o bucure pe deplin, însă fericirea sa este umbrită de faptul că este hărțuită de un individ. Acesta îi trimite mesaje în care o jignește și a ajuns până în punctul în care i-a abordat familia și prietenii.

Sunt puțin șocată, eu mă refeream la altfel de hărțuire, dar, se pare că se poate și mai rău, din păcate. E păcat că nu se iau măsuri, eu sper să se întâmple ceva și chiar să se schimbe ceva în țara asta. Să nu mai existe terchea-berchea d-ăștia care se dau medici, să nu mai existe bărbați care urmăresc fetițe de 14 ani pe stradă și trag de ele să le violeze (…). Să nu mai existe oameni care să te amenințe”, a declarat fosta ispită de la “Insula Iubirii”.

Desigur că Nicoleta Dragne nu a stat cu mâinile în sân și a apelat la ajutorul Poliției. Fosta ispită de la „Insula iubirii” este pregătită să meargă până în pânzele albe pentru a i se face dreptate, pentru că individul profită de faptul că este însărcinată și știe că a avut anumite probleme de sănătate, de-a lungul timpului, iar acest lucru îi provoacă un stres în plus.

„Momentan, am apucat să fac doar plângerea la poliție, nu știu ce va urma, vom vedea. Dar lucrurile nu vor rămâne așa, pentru că nu are nimeni dreptul să te jignească, nu are nimeni dreptul să te terorizeze. (...) Să dai mesaje membrilor familiei persoanei respective, prietenilor… (…). Să îți terorizeze părinții. Este clar că nu vorbim despre niște oameni normali la cap. Iar acești oameni nu au ce să caute printre noi; trebuie duși fie la bălăceanca, la tratamente, fie la răcorică. (…). Este mare distracție să îi dai mesaje uneia care e însărcinată în aproape opt luni, da? Și, culmea, care mai are probleme și cu sarcina, iar tu mai și știi, știi exact prin ce stres trece. Să te apuci să-i dai mesaje fel de fel… înseamnă că ești debil psihic și nu ai ce să cauți printre noi” a mai spus Nicoleta Dragne pe contul ei de socializare.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest