Nicoleta Nucă face nuntă fără nași: „După părerea mea, acum sunt un fel de afaceri”

 

Cântăreața este împotriva tradițiilor, apreciază că nunțile au devenit doar afaceri, și dorește să-și organizeze marele eveniment din viața ei într-un mod aparte, cu doar 15 invitați.

 

Artista nu își dorește o nuntă cu foarte mulți invitați, din contra, pe zi ce trece, taie din numărul acestora, ajungând până acum la 15 persoane. Vedeta consideră că nunțile s-au transformat în afaceri, iar ea vrea să facă notă discordantă de la astfel de practici. Este motivul pentru care nu-și dorește să aibă nici măcar părinți spirituali. În exclusivitate pentru Antena Stars, cântăreața a vorbit despre cum va arăta marele eveniment din viața sa.

 

”Cât mai restrâns, departe de ochii lumii, ceva foarte intim, foarte restrâns, drăguț, liniștit, fără prea multă gălăgie, fără muzică la volum maxim. Să ne putem auzi unii pe alții când vorbim, să ne bucurăm de compania celorlalți toți împreună. În copilărie vizualizam doar rochia, pentru mine era ideea în capul meu să am această rochie de prințesă. M-am maturizat și am plecat din zona de prințesă și mi-aș dori ceva mai elegant, mai cuminte. În ceea ce privește evenimentul, niciodata nu mi-am făcut filme neapărat. Am zis că o să mă las dusă de val și de ceea ce simt pe moment. N-am simțit că aș vrea ceva pompos, exagerat, cu foarte multă lume, pentru că de obicei nu nunțile atât de mari, după părerea mea sunt mai mult o afacere. Chemi la nuntă niște oameni cu care nu vorbești de mai mult de două ori pe an”, a spus Nicoleta Nucă pentru Antena Stars.

 

Vedeta își dorește să se simtă perfect la nunta sa, iar acest lucru implică și un alt aspect ce are în vedere locația. Nicoleta Nucă își dorește să facă nunta pe Coasta Amalfă, într-un cadru feeric: ”Nu știm încă dacă vom avea nași, nu suntem siguri de ideea aceasta. Cu siguranță, vor fi părinții amândurora și câțiva prieteni foarte apropiați. Ne dorim să facem nunta în sudul Italiei, undeva pe coastă, cu vedere la mare”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest