Nicoleta Voicu a oferit un interviu exclusiv pentru Antena Stars, în care a vorbit deschis despre relația pe care o are actualmente cu Gheorghe Turda. Chiar dacă zilele trecute anunțau împăcarea, se pare că lucrurile stau cu totul și cu totul diferit între ei.
articolul continua dupa recomandari
Nicoleta Voicu și Gheorghe Turda reprezintă unul dintre cele mai controversate cupluri din industria de muzică populară. Cei doi artiști s-au despărțit si s-au împăcat de atât de multe ori, încât nici ei nu au mai ținut socoteala.
Chiar dacă în urmă cu câteva zile, interpreta de muzică populară anunța împăcarea cu Gheorghe Turda, acum, în cadrul interviului pentru Antena Stars, Nicoleta Voicu a mărturisit că lucrurile nu sunt deloc roz între ei!
„Mă surprinde că dincolo de camerele de filmat este o altă persoană. În momentul ăla este diferit. Dincolo de aspectul pe care îl vede publicul este un om insistent, un om agasant, un om care folosește șantajul emoțional. I-am căzut în plasă pentru că a folosit fotografii cu nepoții lui, iar eu am avut o relație aparte cu ei.” a spus Nicoleta Voicu.
Mai mult de atât, solista de muzică populară a dezvăluit că a fost dispusă să treacă peste toate neînțelegerile de trecut, însă viziunea lui Gheorghe Turda asupra relației nu se potrivea deloc cu cea pe care o avea ea.
„Am încercat și o împăcare, o mediere între două suflete rătăcite. Sau poate că el și-a dorit un alt fel de relație. O relație care pe mine nu mă definește. Adică una ascunsă. Nu sunt genul de femeie din casa căreia să intri seara și să ieși dimineața.” a mai spus artista.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc