Noemi, primele declarații despre ce se întâmplă, de fapt, în relația sa cu Mihai Mitoșeru: “Nu știu dacă fericirea lui sunt eu, dar…”

 

Multe s-au spus și multe s-au scris despre relația dintre Mihai Mitoșeru și Noemi, iar acum, după o foarte lungă perioadă, fosta soție a actorului a făcut primele declarații despre ce anume se întâmplă între ea și cel care i-a fost partener de viața mai bine de un deceniu.

Mihai Mitoșeru și Noemi au format un cuplu timp de 13 ani, însă din cauza monotoniei instaurate în mariaj, au decis să divorțeze și să meargă pe drumuri separate. Și chiar dacă mulți au crezut că cei doi se vor reîmpăca, dat fiind că nu au existat alte motive care au stat la baza divorțului, iată că timpul a trecut, iar Noemi și Mihai Mitoșeru au rămas tot la stadiul de prieteni.

Iar dacă de când au semnat actele de divorț cel care a tot vorbit despre despărțirea de fosta soție a fost Mihai Mitoșeru, acum a ieșit din conul de umbră și blondina care a făcut primele declarații despre ce există intre ea și fostul soț.

„Mihai este tipul cu care mi-am petrecut 13 ani, o foarte mare perioadă din viață, care m-a făcut foarte fericită, mă făcea să râd, nu mă uităm la ceas, nu știam cum trece timpul.

Mi se pare ciudat să vorbesc după atâta timp, am emoții. Am emoții când vorbesc despre el. Îi doresc tot binele din lume, să fie fericit, să se liniștească.”, a spus Noemi.

Noemi a continuat mărturisind că speră ca Mihai Mitoșeru să își găsească fericirea, chiar dacă pentru moment fostul soț o consideră pe ea “fericirea lui”.

Sunt sigură că ușor-ușor a început să se liniștească. Cea mai mare dorința pentru el este să își găsească fericirea și cred că înțelege ce vreau să spun, poate dincolo de mine. Nu știu dacă fericirea lui sunt eu, dar sunt convinsă că într-un final își va găsi fericirea', a declarat Noemi în cadrul unei emisiuni TV.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest