Mihai Mitoşeru şi Noemi nu mai sunt soţ şi soţie. Chiar dacă zilele trecute au apărut zvonuri precum există şanse foarte mari de împăcare, iată că lucrurile nu stau deloc așa.
articolul continua dupa recomandari
Noemi şi Mihai Mitoşeru au decis să o ia pe drumuri separate, dar de data aceasta, oficial! În ciuda faptului că nu au avut motive concrete pentru a se despărţi, cei doi au făcut pasul cel mare şi au încheiat o relaţie de peste un deceniu, mai precis de 13 ani.
Anunţul a fost făcut chiar de Mihai Mitoşeru, pe Facebook, acolo unde a postat o fotografie în care o sărută pe obraz, pe cea care i-a fost confidenta, parteneră şi soţie, pentru mai bine de 13 ani: "Doi oameni normali pot divorța și frumos, elegant, de bun simţ! Am semnat actele! Sper să fim Fericiți amândoi.. separat! 🙏".
În cadrul uni intervenţii telefonice pentru Antena Stars, Camelia Mitoşeru a oferit primele declaraţii după aflarea veştii divorţului. Se pare că aceasta încă mai speră la o reîmpăcare, mai ales că din momentul în care au semnat actele la notar, mai au o perioadă de o lună, în care se pot răzgândi.
„Încă n-au divorţat. După 13 ani trăiţi împreună, mi-e greu să cred. El o iubeşte pe ea, ea îl iubeşte pe el. Au luat o pauză. Acum s-au dus să dea divorţul, dar o lună au dreptul să se răzgândească. Poate acum Dumnezeu îi învaţă că e greu unul fără celălalt şi dacă nu te mai iubeşti, e greu sa mai simţi flacăra ca la început. Există o legătură între ei, o viaţă împreună. Eu cred că se vor împăca. E foarte bine că au văzut şi cum este unul fără celălalt. Nu mai stau împreună, dar vorbesc toată ziua la telefon, au căţelul împreună. Mi-a zis înainte să plece <<mamă, trebuie să dau divorţ pentru că în felul ăsta, stăm cu adevărat separaţi şi ne vom hotărî dacă stăm în căsnicie sau divorţăm” a spus Camelia Mitoşeru, în exclusivitate pentru Antena Stars.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc