Noi detalii din mariajul lui Alin Oprea cu Larisa: „Eu încercam să o salvez de închisoare, iar ea mă înșela”

 

Noi detalii au ieșit la iveală din mariajul controversat al lui Alin Oprea cu Larisa! Infidelități, bătăi cu paznici, accese de furie, iar acum și pedepse cu închisoarea! Fostul solist al trupei Talisman a făcut publice alte amănunte șocante, din căsnicia de mai bine de 20 de ani pe care a avut-o cu fosta soție.

Alin și Larisa Oprea sunt protagoniștii unui scandal de proporție! Chiar dacă mariajul lor nu mai functionează de ani buni, cei doi au decis să divorțeze abia acum, însă la Tribunal, având deja loc primul termen al procesului.

Noi detalii din mariajul lui Alin Oprea cu Larisa

Alin Oprea a vorbit cu lux de amănunte despre una dintre cele mai negre perioade ale familiei sale. Se pare că Larisa a provocat un accident grav pe o trecere de pietoni, în urma căruia o bătrână și-a pierdut viața. Iar în timp ce cântărețul făcea toate eforturile posibile ca să o salveze de executarea unei pedepse cu închisoarea, Larisa îl înșela cu un neamț însurat, care și-a părăsit și familia pentru ea.      

„Am fost înzestrat cu o putere de sacrificiu ieșită din comun, reușind să suport un temperament coleric, un caracter dominator și agresiv, acceptând până și răutatea, minciuna și manipularea. Toate acestea însă până la momentul descoperirii infidelităților ei. În anul în care eu depuneam toate eforturile posibile să o salvez de executarea unei pedepse cu închisoarea în urma accidentării pe trecerea de pietoni a unei doamne în etate (care din păcate a și decedat la scurt timp), ea trăia o frumoasă poveste de dragoste cu un cetățean german, cu care a avut o relație extraconjugală de lungă durată, un om care și-a părăsit familia și a divorțat pentru ea”, a spus Alin Oprea pentru Click.ro.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest