Anul 2022 a fost unul extrem de dificil pentru Oana Lis, dar problemele prin care a trecut au făcut-o să înțeleagă că prietenii adevărați se numără pe degetele de la o mână.
articolul continua dupa recomandari
Pentru Oana și Viorel Lis, anul care se scurge a fost marcat de numeroase provocări, generate în special de problemele de sănătate ale fostului edit, care a făcut turul spitalelor din Capitală. Tratamentele au fost costisitoare, astfel încât soția sa a ajuns chiar să-și amaneteze verighetele și să ceară ajutor financiar prietenilor virtuali de pe rețelele de socializare. Oana Lis a înțeles astfel că nu toți cei pe care-i credea prieteni îi sunt întradevăr, mai ales că prietenii adevărați la nevoie se văd.
”Numai cine trece prin așa ceva poate să înțeleagă și pare ceva atât de simplu, să stai tu cu tine, tu cu gândurile tale, dar este foarte greu, mai ales cum eu aveam traume din copilărie, îmi era foarte greu să conștientizez anumite lucruri, anumite gânduri și atunci preferam să stăm în companii proaste, poate uneori cu prieteni falși, să trecem cu vederea anumite lucruri, doar ca să nu stăm singuri. Eu sunt o persoană sociabilă și îmi place să ies, dar am avut multe dezamăgiri de la așa ziși prieteni sau oameni apropiați, care, după ce am avut și eu nevoie la greu, nu au mai fost alături de mine, au fost alături doar atunci când aveam bani și ne mergea bine, și am învățat să fiu eu cu mine, mai ales în perioada asta a sărbătorilor, tot din frica asta să nu rămânem singuri, mergem să ieșim cu tot felul de prieteni”, a spus Oana Lis în exclusivitate la Antena Stars.
Vedeta a făcut și un gest emoționant pentru soțul ei, care s-a simțit neglijat pentru că nu a primit niciun mesaj de sărbători. Astfel, Oana Lis a decis să-i trimită ea un mesaj de felicitare pentru a-i îndulci amarul: ”După ce am trecut anul acesta prin momente foarte grele, internări, experiențe aproape de moarte, cu infarctul (...) el e foarte fericit că este acasă, că este cu mine, eu încerc să am grijă de el cum pot. La început era trist în prima zi că nu avea niciun mesaj de la nimeni, e primul an în care nu a primit niciun mesaj, dar ușor, ușor, a doua zi de Crăciun, l-au mai sunat, a mai primit vreo 2-3 mesaje, dar primul l-a primit de la mine, i-am zis: hai, că dacă nu ai primit mesaje, îți dau eu”.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc