Oana Lis, pregătită să devină mamă pentru prima oară! „Nu înseamnă că e târziu”

 

Oana Lis a trecut prin foarte multe momente grele! Vedeta a avut o copilărie plină de violenţe şi scandaluri, iar odată ajunsă la maturitate, a fost nevoită să renunţe la foarte multe lucruri, de dragul persoanei iubite.

Oana Lis a vorbit pentru Antena Stars şi a povestit cum are de gând să îşi petreacă sărbătorile de iarnă, alături de Viorel Lis. Mai mult decât atât, vedeta a vorbit şi despre planurile de a deveni mămică! Soţia fostului edil al Capitalei a mărturisit că şi-ar fi dorit ca utima zi din an să o petreacă la munte, dar din cauza preţurilor piperate, vor sta acasă. Dar acest lucru nu o dezamăgeşte pe vedetă, dat fiind că se va afla alături de persoana iubită.

"Îmi doresc de sărbători să le fac cadouri persoanelor apropiate, îmi doresc şi să primesc şi îmi doresc să stau liniştită de sărbători, sincer. Bine, acum de ce să mint, mi-ar plăcea să fac revelionul la munte, dar am văzut că pentru două persoane costă 2.500 de euro şi nu pot să dau banii aceştia, aşa că o să stau acasă.", a declarat Oana Lis, la Antena Stars.

Oana Lis a vorbit şi despre dorinţa de a deveni mămică. În ciuda vârstei înaintate pe care o are, soţia fostului edil al Capitalei a mărturisit că nu deznădăjuieşte şi chiar de nu mai este la prima tinereţe, are speranţa că se va întâmpla o minune.

"Într-adevăr, am 40 de ani şi nu am copii, însă asta îmi oferă timp să mă ocup de mine, momentan. Dar asta nu înseamnă că este târziu. Sunt alte vremuri acum dar, ştii cum este, aştept o minune.

Cred că acesta este primul lucru care îţi lipseşte pentru a fi o femeie împlinită. Da, într-adevăr sunt femei care nu vor să facă copii, dar eu nu sunt aşa. În ultimii ani au început să mă atragă copiii, să mă joc cu ei, să mă gândesc la lucrul ăsta pentru că este ceva ce vine din noi. Oricât am spune "nu", instinctul matern, iubirea de mamă este în noi.", a mai spus Oana Lis.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest