Oana Radu, apel disperat după ce iubitul său a fost stropit cu benzină şi incendiat! „ Are arsuri foarte grave” VIDEO

 

Momente cumplite pentru Oana Radu! Iubitul artitstei a fost victima unui atac şocant, din cauza căruia a ajuns la spital, într-o stare foarte gravă. Cântăreaţa a apelat la sufletele oamenilor cărora le cere să se roage pentru el, ca să treacă cu bine de momentul cutrmurător.

Oana Radu este în culmea disperării după ce iubitul său a fost victima unui bărbat din Craiova. Se pare că piromanul a incendiat casa scării blocului unde locuia, cât şi trecătorii din faţa acestuia. Numeroase persoane au fost evacuate din blocul respectiv, iar autorităţile s-au mobilizat rapid.

Artista a postat un mesaj pe reţelele de socializare, în care îsi roagă prietenii din mediul online să se roage pentru iubitul său. Situaţia actuală a acestuia nu este deloc bună, iar postarea a fost distribuită cu rapiditate, pentru a ajunge în atenţia unui număr cât mai mare de oameni.

„Iubitul meu a suferit ieri un accident. Un om complet nebun a aruncat o sticlă cu benzină și foc pe el, și are arsuri foarte grave! Rugați-vă pentru el, vă rog din suflet!”, a scris Oana Radu, pe rețelele de socializare.

Luptătorii SAS au intervenit

În cursul zilei de marţi, autorităţile au fost sesizate în privire cu un bărbat care stropeşte cu benzină persoanele dintr-un bloc din Craiova, dar şi pe cele care treceau prin faţa acestuia. Pentru a-l putea opri, atât echipajele de poliţie, luptătorii SAS, cât şi jandarmii şi pompierii s-au mobilizat pentru a-l imobiliza şi a-l opri pe agresorul în vârstă de 32 de ani, conform IPJ Dolj.

„În cauză au fost demarate cercetările pentru lămurirea stării de fapt şi a dispunerii măsurilor legale ce se impun”, a anunțat IPJ Dolj.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest