Oana Radu, detalii neștiute despre moartea fostului iubit: ”Eu am fost în iad!”

 

Chiar dacă spune că a trecut peste unul dintre cele mai tragice momente din viața ei, cântăreața recunoaște că va rămâne marcată pe viață de moartea lui Alin Suflea.

 

În urmă cu doi ani, Alin Suflea, iubitul Oanei Radu, se stingea din viață. El a avut o moarte groaznică, fiind ucis într-o scară de bloc. Un bărbat a aruncat cu un cocktail de molotov pe trupul acestuia, iar arsurile i-au fost fatale.

 

„Eu am fost în Iad, lumea o să spună că exagerez. Dar aşa a fost senzaţia mea! Au fost 2 ani de anxietate, s-a legat tot şi de necazul cu fostul meu iubit. Am fost şocată, nu credeam că e real. Şi acum mi se pune un nod în gât. A fost un om care a fost parte din viaţa mea şi care a dispărut. M-a afectat mult pierderea lui. Lumea zicea că nu plâng, că nu îmi pasă, dar eram în altă lume. Eram pe calmante, luam pastile. Lumea m-a judecat mult, iar eu mă simţeam vinovată că trăiam şi el nu”, a declarat Oana Radu într-un interviu.

 

Moartea fulgerătoare a lui Alin Suflea nu a fost singurul episod dramatic din existența Oanei Radu. O traumă puternică i-a lăsat în suflet și absența tatălui din viața ei. Ea nu știe cum este să ai ambii părinți alături, să te susțină: „Tata mai venea la aniversări, când aveam 7 ani au hotărât să divorţeze. Mama a sperat ani întregi să se întoarcă la noi. Eu nu aveam nicio vină, el a ales să plece, să nu fie în viaţa mea. Nu ştiu ce înseamnă să iubeşti un tată. Nu mi-a dat bani niciodată, nu m-a ajutat deloc, îmi promitea că vine şi mă lăsa baltă. E clar că nu m-a vrut în viaţa lui, el a ştiut mereu unde sunt, la ce şcoală învăţ”.

 

Practic, educația și cariera muzicală a Oanei Radu a fost ghidată de o singură persoană, de mama ei, căreia îi va fi tot timpul recunoscătoare. Cântăreața a rememorat sacrificiile pe care cea care i-a dat viață le-a făcut pentru ca ea să se împlineasc pe plan profesional.

 

„Am 27 de ani şi am întâmpinat destul de multe greutăţi. Am fost un copil cât se poate de răsfăţat, mami m-a crescut singură de la 3 săptămâni. Tati ne-a părăsit, la început judecăm decizia asta a lui, i-am simţit lipsa foarte mult. Dragostea de tata e unica… Am suferit, a fost greu, mama s-a zbătut mult, aveam mereu datorii pentru că mie să îmi fie bine, să mă susţină în muzică.”, a povestit artista.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest