Oana Roman sare și ea la gâtul lui ÎPS Teodosie! Fiica lui Petre Roman s-a arătat, pur și simplu, scandalizată de ultimele declarații controversate făcute public de Bobotează de Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie. Acesta a precizat că femeile aflate în perioada menstruației nu pot lua nici Agheasmă, nici anafură. Oana Roman a răbufnit!
articolul continua dupa recomandari
Declarațiile Înalt Prea Sfinţitului Teodosie au scos-o din sărite și pe Oana Roman, care a atacat în termeni deosebit de duri ieșirea inadecvată a lui ÎPS Teodosie, care a scandalizat opinia publică cu ultimele sale declarații controversate, făcute chiar în ajunul Bobotezei.
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a precizat că, în perioada “neputinţei lunare”, femeia nu poate lua nici Aghiasmă, nici anafură, menţionând că poate lua apa sfinţită trei zile după această perioadă.
„În perioada neputinţei femeii nu poate lua nici Aghiasmă, nici anafură, nici măcar Aghiasmă Mică, darămite Aghiasmă Mare. Dar dacă are perioada în timpul sărbătorii Bobotezei, coincide cu cele opt zile, ea nu poate lua Aghiasmă. Trebuie să compensăm, Dumnezeu întotdeauna compensează, se ia trei zile după această perioadă, Aghiasmă Mare, pentru că în perioada aceasta s-a rugat, poate a venit şi la Biserică, că nu e interzis femeilor care au neputinţa aceasta firească lunară să vină la biserică, să nu meargă spre altar, să nu sărute Sfintele icoane, să nu ia Aghiasmă şi anafură. Dar la biserică poţi să vii, că nu este interzis să te rogi”, a transmis ÎPS Teodosie, la emisiunea „Dialog duhovnicesc”, de la Radio Dobrogea.
Oana Roman a avut, pe Instagram, un discurs cât se poate de dur la adresa lui ÎPS Teodosie.
”Am văzut aberațiile pe care le debitează nu știu ce episcop de pe la Constanța, nu știu ce titlu, funcție are! Acest personaj are un discurs de Epoca Primitivă, mai jos decât Evul Mediu. Eu acestor oameni le spun niște forme de viață. Pentru că-s niște forme de viață, practic, ei nu sunt oameni. Le mai spun și nevertebrate, pentru că eu cred că cea mai joasă specie sunt nevertebratele”,a spus Oana Roman, scandalizată pe Instagram.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc