Oana Roman, încrezătoare în viitor: ”Renasc precum pasărea Pheonix”

 

Influencerița a trecut peste despărțitea de Marius Elisei, dar nu se grăbește să ajungă prea repede la altar cu un alt bărbat.

 

Acest an a fost unul tumultuos și dificil pentru Oana Roman. Vedeta s-a despărțit de tatăl Izei și a fost mereu alături de mama ei, care a trecut prin grave probleme de sănătate. Dacă Marius Elisei și-a găsit repede pereche, până acum Oana Roman nu s-a afișat cu un alt bărbat și spune că o nouă căsătorie nu reprezintă în acest moment o prioritate pentru ea.

 

”Dacă ar fi să mă mai mărit vreodată, nu cred, nu știu, vom vedea. Dacă ar fi să mă mai mărit. Nu știu, nu mi-am pierdut încredere, nu albă (nr. culoarea rochiei pe care o va alege), iau ceva bej. E glumă, pe bune. Chiar nu-mi trece prin cap. Nu asta e prioritatea”, a spus Oana Roman la Antena Stars.

 

Influencerița a făcut o radiografie a anului care s-a scurs, prezentând problemele cu care s-a confruntat. Însă susține că a reușit să treacă peste toate încercările și a devenit mai puternică. ”Sunt un pic obosită, sunt un pic agitată, sunt un pic neliniștită pentru că se întâmplă multe lucruri, cu mama, cu Iza și cu toate, dar încep să fac din nou evenimente. Foarte bine mi-a fost anul ăsta. Personal nu prea. Mulțumesc lui Dumnezeu că sunt sănătoasă, că sunt în putere, dacă avem asta, se rezolvă toate. Eu renasc ca pasărea Phoenix, e ceva de sus. Eu mulțumesc foarte mult pentru tine și atunci când am probleme, mulțumesc că poate problemele astea mă feresc de altele mai grele. Trebuie să fiu recunoscătoare și să merg mai departe”, a mai adăugat vedeta.

 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest