Oana Zăvoranu le-a desființat pe Alina Ceușan și pe Andra: „Vă spală creierele cu dero”

 

Oana Zăvoranu lovește din nou! Actrița continuă declarațiile șocante cu privire la vedetele din showbiz-ul autohton, iar de data aceasta le-a luat în vizor pe Alina Ceușan și pe Andra!

Oana Zăvoranu a intrat în atenția tuturor după ce le-a declarat război deschis vedetelor din lumea mondenă, la scurt timp după ce a susținut că divorțul lui Pepe de Raluca Pastramă este unul de făcătură, pentru a capta privirile tuturor, mai ales că artistul nu a avut niciun spectacol în acest an.

Oana Zăvoranu le-a desființat pe Alina Ceușan și pe Andra

Dacă până acum și-a exprimat opnia despre Oana Roman, Cristina Ich, Alexia Eram, Cătălin Botezatu, și lista poate continua, acum pe lista neagră a Oanei Zăvoranu se află și Alina Ceușan și Andra!

Actrița a catalogat-o pe Andra drept un personaj monden „neinteresant”, care are totuși „o voce bună”, însă piesele pe care le lansează nu îi flatează deloc talentul fiind „melodii mediocre în proporție mare”. Și dacă în prima parte a textului a făcut-o praf, în cea de-a doua a ținut să precizeze că este „un artist serios și muncitor, de bun simț”.

Cât pentru Alina Ceușan nu a existat niciun cuvânt de laudă din partea Oanei Zăvoranu, ci dimpotrivă. Potrivit spuselor sale, vloggerița nu valorează nimic în ochii divei, ba mai mult, susține că o confundă, de fiecare dată, cu Carmen Grebenișan.

”Aia de o confund cu alta la fel? Doar că și asta e ”murdărită” de english pe la gură și vă face să credeți că viața e numai șampanie și iahturi. Nu face doi bani și vă spală creierele cu dero”, a mai spus actrița despre Alina Ceușan.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest