Unul dintre cei mai iubiți actori din Cetatea Filmului vrea să iasă din lumina reflectoarelor! Starul a spus, într-un articol publicat luni în New York Magazine, că renunță la cariera sa, după 30 de ani de activitate.
articolul continua dupa recomandari
În eseul intitulat "Good-Bye, Public Life” (n.r. Adio, viață publică), Alec Baldwin, căci despre el e vorba, încearcă să își dovedească nevinovația, după ce a fost catalogat drept homofob de o organizație de apărare a drepturilor homosexualilor, în urma unui incident cu un paparazzo, în noiembrie 2013, căruia i-ar fi adresat insulte anti-gay.
"Oamenii chiar cred că, atunci când am urlat la acel tip, chiar l-am numit «poponar» în fața camerelor? (...) Mă înfurii uneori și am spus tot felul de lucruri la nervi, dar nu am folosit niciodată acest cuvânt", a spus acesta.
Alec Baldwin recunoaște că a urlat la fotograful respectiv, care încerca să îi pozeze fetița, în vârstă de șase luni, deoarece "i-a lovit copilul în cap cu lentilele aparatului de fotografiat".
În același articol, Baldwin afirmă că viața în New York s-a schimbat foarte mult din anii '70, din cauza presei și a persoanelor care nu mai au respect pentru viața privată a celorlalți.
"Oamenii aveau viață privată, erau lăsați în pace. Și acum, nu ne mai lăsăm în pace unii pe alții. Acum trăim într-o arenă digitală, ca romanii în Colosseum, cu degetul mare în sus sau în jos (...). Nu mai pot trăi în New York", a spus acesta.
Sursa: 9am.ro
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc