Ozana Barabancea, despre relația cu divinitatea: ”Îl simt! Este o reciprocitate!”

 

Jurata de la Te cunosc de undeva a vorbit în exclusivitate la Antena Stars despre legătura specială pe care o are cu divinitatea.

 

Ozana Barabancea se numără printre vedetele din România care apreciază că nimic nu se poate face fără ajutor divin. Cunoscuta artistă spune că există o veritabilă comuniune cu Dumnezeu în ceea ce o privește. Ea susține că-l cheamă, iar acesta de fiecare dată îi răspunde. Iată ce a declarat jurata de la Te cunosc de undeva în exclusivitate la Antena Stars.

 

„În permanență îl simt pe Dumnezeu, pentru că și eu sunt alături de el. Este o reciprocitate, adică nu e alături de mine dacă eu nu-l chem. Dragostea cu sila nu se poate! Îl chem cum îl cheamă orice creștin, prin rugăciuni. Încerc să mă apropii pe cât se poate, pentru că am găsit liniștea și cred că liniștea este mai importantă decât fericirea”, a mărturisit vedeta.

 

Ozana Barabancea a adăugat: „Tot timpul am fost apropiată de Dumnezeu, numai că uneori n-am conștientizat și m-am luat cu altele. În momentul în care îl prioritizezi pe Hristos în viața ta și pe Maica Domnului, evident că scara de valori se schimbă radical și atunci îți găsești cu adevărat liniștea”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest