articolul continua dupa recomandari
Au trecut 32 de ani de la inaugurarea Casei Poporului. Imensa clădire ascunde sub ruinele sale atât fericire, cât şi tristeţe.
După cutremurul din 4 martie 1977, Nicolae Ceaușescu a căutat un amplasament pentru a dezvolta un program foarte mare de investiții. S-a preluat o idee a regelui Carol al II-lea din 1935, un proiect în care era prevăzută construirea Camerei Deputaților pe Dealul Arsenalului. Acest proiect fusese conceput de cei mai mari arhitecți ai vremii.
Pe data de 25 iunie 1984 au început lucrările la una dintre cele mai mari clădiri din întreaga lume. Atât Elena, cât şi Nicolae Ceauşescu au venit şi au pus pietrele de fundament ale construcţiei.
Anca Petrescu, arhitectul şef al controversatului proiect, avea doar 28 de ani când a fost aleasă de către Ceauşescu. Primul arhitect convocat pentru uriaşa construcţie a suferit un atac cerebral atunci când a aflat că locul unde a crescut va fi demolat pentru a-i face loc Casei Poporului.
Sute de mii de muncitori au venit şi au demolat zeci de clădiri şi cartiere pentru Casa Poporului. Aproximativ 3000 dintre ei şi-au pierdut vieţile în timpul lucrărilor, ba, mai mult, se zvoneşte că alţii ar fi fost zidiţi în pereţi.
Clădirea a fost ridicată pe locul unor mănăstiri care au fost demolate și pe locul Dealului Uranus care a fost nivelat. În acea zonă erau Arhivele Naționale, Mănăstirea Antim, Spitalul Brâncovenesc, zeci de fabrici și câteva ateliere vechi.
Ceauşescu voia să demonstreze prin Casa Poporului că e cel mai tare conducător din blocul socialist. Şi a reuşit!
Colonelul Nicolae Kovacs, omul care a condus partea secretă a lucrărilor de la Casa Poporului, a făcut de-a lungul timpului dezvăluiri uluitoare. Acesta a spus că în Palatul Parlamentului sunt 5.000 de încăperi şi că în subteran există şapte etaje, ultimul fiind ocupat de buncărul antiatomic al lui Ceauşescu, o incintă cu pereţi din beton de 1,5 metri grosime, acoperiţi cu o placă de eclatare, care nu poate fi penetrată de radiaţii.
Nici acum, la 32 de ani distanţă, construcţia lui Ceauşescu nu a fost finalizată. Numai 400 de încăperi şi două săli de şedinţe sunt finisate şi folosite, dintr-un total de 1.100 de camere.
Dincolo de zvonuri si legende, Casa Poporului ramane un important obiectiv turistic. Este a doua ca marime din cladirile construite pe glob, dupa Pentagon, avand 84 de metri inaltime, o suprafata de 360.000 de metri patrati si este compusa din 23 de corpuri.
A.C.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc