Petre și Călin Geambașu s-au împăcat, după șase ani de război total: „Trebuie să iertăm”

 

Petre și Călin Geambașu au decis să se împace și să îngroape securea războiului, după șase ani în care și-au aruncat cuvinte grele și în care au adus în fața oamenilor cele mai neplăcute momente trăite împreună.

Am putea-o numi o împăcare istorică, dacă ținem cont de ultimii ani în care și-au spus atât de multe cuvinte grele! Călin Geambașu și-a ținut mereu la curent fanii în ceea ce privește relația defectuoasă pe care o avea cu tatăl său, acuzându-l de lipsă de interes atât față de el, cât și de nepotul său.

După ce Petre Geambașu a ajuns de urgență la spital, din cauza unor probleme de sănătate, Călin nu a stat pe gânduri și a mers imediat să îl viziteze, însă împăcarea nu a durat prea mult, dat fiind că la puțin timp după ce artistul și-a revenit, conflictul dintre cei doi a început din nou!

Ei bine, să sperăm că de data aceasta lucrurile vor sta cu totul și cu totul diferit, iar reîmpăcarea va fi definitivă. Petre Geambașu a publicat pe contul său de socializare un mesaj în care și-a exprimat fericirea că, în sfârșit, se înțelege cu fiul său așa cum și-ar fi dorit înca de la început, chiar dacă multă lume îl blamează pentru decizia de a se reconcilia cu Călin, din cauza tuturor cuvintelor grele pe care i le-a adresat acesta tatălui său.

”Vă mulțumesc tuturor celor ce ați scris cu inima în comentariile voastre privind intrarea pe un făgaș nou al evenimentelor din familia noastră. Sunt sigur că cei mai mulți sunteți părinți și v-ați pus în locul nostru. Să știți că au fost destui care au spus că nu l-ar fi iertat niciodată pe Călin pentru ceea ce a făcut”. Nu m-am supărat pe ei. Deloc. Într-adevăr, când mă gândesc ce s-a petrecut, mi se pare că mai mult decât a spus Călin nu se poate! Și cu toate astea e vorba de soarta lui Davin, nepotul nostru,  dar și a singurului nostru copil. Trebuie să uităm, trebuie să iertăm! Suntem părinți responsabili”, susține Petre Geambașu.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest