Povești penibile din timpul sexului: ”Mi-a zis că o are atât de mare încât femeile vor doar plăcere”

 

Sigur ai trecut măcar o dată printr-un moment jenant în pat, dar protagoniştii poveştilor de mai jos sunt unici.

Poveștile lor penibile din timpul experiențelor sexuale au ajuns pe internet şi vi le prezentăm azi.

”Eram la volan și o fată pe care abia o cunoscusem îmi făcea oral, așa că mergeam la viteză destul de mică. Tipului din spatele meu nu i-a plăcut. Am tras pe dreapta și el s-a oprit chiar lângă mine. A ieșit nervos din mașină urlând cu o bâtă de baseball în mână. Când s-a apropiat și a văzut ce se întâmpla, expresia nervoasă i-a dispărut și mi-a zis: 'oh, frate, îmi pare rău'. A sărit în mașină și a plecat. Tipa era terifiată, dar și-a dus treaba până la capăt.”

”După ce m-am culcat cu un tip mi-a zis că vrea ca cineva să-i taie scula pentru că e atât de mare încât fetele vor doar să se culce cu el și atât. A fost atât de ciudat.”

”Am făcut-o cu tipa asta la două-trei zile după ce ne-am cunoscut printr-un prieten. Imediat după a luat telefonul, a sunat-o pe mama ei și a început să aibă o conversație lungă cu ea spunându-i ce a mai făcut. Când ajung la planul amoros, îi spune maică-sii: 'M-am răzbunat pe Aaron că m-a înșelat cu ușuratica aia'. Îmi dă telefonul spunându-mi: 'zi-i bună mamei mele'. Am reușit să-i zic un bună ziua cu voce de oaie în timp ce eram confuz ca naiba în capul meu. Termina conversația apoi îmi spune: 'acum o să-mi sun prietenul în timp ce îți fac oral'. Ce fel de tip aș fi fost să zic că nu? I-a lăsat un mesaj cu oralul nostru de 30 de minute. După asta am mai văzut-o ocazional. Anul acesta ea și Aaron se căsătoresc, am primit invitație.”

”Un prieten de-al meu era la prima partidă de sex cu iubita lui. În apropierea orgasmului, mi-a zis că s-a uitat fix în ochii ei și i-a spus: Suntem împreună unul singur. La momentul actual nu mai sunt împreună”.

Sursa: 9GAG

A.C.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest