Între cei doi „adversari” de la America Express pare că s-a născut o relație. Cei doi nici nu au confirmat-o, nici n-au infirmat-o, însă sunt văzuți în continuare alături, în ipostaze tandre.
articolul continua dupa recomandari
Între Laura Giurcanu, câștigătoarea America Express, și Aris Eram, finalist pe Drumul Soarelui pare să fi început o idilă în aventura sud-americană. Cei doi au format o pereche în prima etapă din Argentina, atunci când au fost schimbați partenerii inițiali, s-au descurcat de minune în timpul probelor, apoi au dormit împreună, nu doar sub același acoperiș, ci în același pat. Ceilalți concurenți au dat de înțeles că între ei ar fi mai degrabă o prietenie, nicidecum o adversitate dată de întrecere.
Reveniți în România, Laura și Aris au fost surprinși sărutându-se pătimaș. Niciunul nu a confirmat o eventuală relație. Însă iată că își petrec în continuare timpul împreună. Mai mult, s-au afișat într-o ipostază romantică. Cei doi concurenți de la America Express s-au fotografiat alături de prietena influenceriței, Sânziana Negru, iar imaginea a fost postată chiar de ea pe conturile sale personale de pe platformele de socializare. Fratele Alexiei Eram a surprins o imagine specială, iar în aceasta se vede clar că o strânge în brațe pe Laura Giurcanu.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc