Prima imagine cu fetiţa Ancăi Serea, direct de pe patul de spital/ FOTO

 
+3 click pentru
galerie

În cursul zilei de miercuri, Anca Serea devenită mândra mămică a celui de-al şeaselea copil. Frumoasa vedetă a imortalizat momentul când a ţinut-o pentru prima dată în braţe, pe micuţa Leah Maria.

Anca Serea şi Adi Sînă sunt în culmea fericirii după ce au devenit părinţi pentru a şasea oară. Chiar dacă ziua de miercuri a debutat normal, vedeta crezând că merge la un simplu control de rutină, iată că medicii au decis că atunci era momoentul ca micuţa sa vină pe lume: „O fi alarmă falsă? Am plecat la spital! Doamne ajută! Din nou la control!”, a scris Anca Serea, pe Instagram înainte de naştere.

În ciuda faptului că şi-ar fi dorit să nască pe cale naturală, Anca Serea a fost supusă operaţiei de cezariană, din cauza unui travaliu care a durat timp de trei ore. Cadrele medicale au decis că este mai bine să apeleze la intervenţia chirurgicală, pentru a nu apărea nicio complicaţie, iar atât cea mică, cât şi mămica să fie în siguranţă. Lucrurile au decurs excepţional, motiv pentru care micuţa a luat nota zece la naştere.

"Atât de îndrăgostită de Ea: Leah-Maria! Bun venit pe lume, minunea mea gingaşă", a scris Anca Serea pe Instagram.

Fericirea este fără limite și pentru Adi Sînă, după ce soția sa l-a făcut încă o dată, tată. Nu a contat faptul că nu se afla la prima experienţă de genul, deoarece emoţiile întotdeauna vor fi la fel de puternice la prima dată. Artistul a postat o fotografie pe instagram, acolo unde le-a spus admiratorilor ora la care a venit pe lume micuţa sa: 14:30, dar şi faptul că Leah s-a născut prin cezariană.

Ce semnificaţie are numele ales de Anca Serea şi Adi Sînă pentru cel de-al şaselea copil

Se pare că, fetiţa cu care vor fi binecuvântaţi se va numi Leeah, păstrând acelaşi registru biblic. Toţi cei cinci copii ai ei: David, Sarah, Noah Iosif, Ava Stephanie şi Moise – poartă cu mândrie un nume biblic. Nici fetiţa care se va naşte peste trei luni, nu va face excepţie de la regulă.

Numele Leeah înseamnă fată agilă, rapidă, cu figură graţioasă. Este o persoană care se îngrijorează întotdeauna de soarta celor dragi, mai mult decât de propria soartă. Numele Leeah sau Lia este sărbătorit la noi în fiecare an pe 1 ianuarie. Numele pe care fiica lui Adi Sînă şi a Ancăi Serea îl va primit înseamnă un început rapid, o decizie rapidă.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest