Cântărețul va lua o pauză de la carieră după ultima intervenție chirurgicală pe care a suferit-o în aceste zile.
articolul continua dupa recomandari
În ultima perioadă, problemele de sănătate nu-i dau deloc pace cântărețului de muzică populară Florin Vasilică. În aceste zile, artistul a suferit o intervenție de hematom cerebral, care-l va ține departe de scenă pentru o perioadă considerabilă de timp, el trebuind să înceapă cât de curând recuperarea. Medicii s-au descurcat de minune, iar artistul a mulțumit celor care i-au fost alături pe rețelele de socializare.
„Operație de ieri a decurs foarte bine...Vă mulțumesc din inimă pentru toată susținerea morală și pentru miile de mesaje care mi-au dat foarte multă putere! Vă mulțumesc pentru faptul că existați! Dumnezeu să vă binecuvânteze”, a scris Florin Vasilică, pe Facebook.
În ultima vreme, artistul a stat destul de mult prin spitale, hematomul cerebral nefiind singura problemă medicală care l-a deranjat pe solistul de muzică populară. Acesta a avut dureri imense la coloană, iar totul s-a complicat, după ce inflamația a coborât la șolduri. Anul trecut s-a operat pentru a scăpa de dureri.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc