Primele declarații ale lui Constantin Zamfirescu, după ce a fost externat: „Este o formă de cancer parșivă”

 

Constantin Zamfirescu, cunoscut drept Gogoasă din „Trăsniții”, a trecut prin momente cumplite! Actorul a fost operat de urgență, după ce a fost diagnosticat cu cancer la rinichi. Intervenția chirurgicală a fost un succes, iar acum a oferit primele declarații despre boala cruntă cu care s-a confruntat, cât și despre cum i s-a schimbat viața după cumpăna pe care a depășit-o.

În cadrul unui control de rutină, Constantin Zamfirescu a descoperit că are o formațiune ciudată pe rinichi și că trebuie să se intervină chirurgical, de urgență. Actorul a mărturisit că tumora malignă a fost confirmată rapid, iar în mai puțin de o săptămână și jumătate s-a și internat.

La scurt timp după internare, „Gogoașă” cerea ajutorul urmăritorilor săi. Pentru că urma să fie supus la o intervenție extrem de dificilă, doctorii i-au spus că au nevoie de cât mai mult sânge și să apeleze la orice ajutor poate.

„Am nevoie de sânge. Orice grupă. Nu aș fi vrut să fac asta! Nu v-aș fi scris nimic despre situația prin care trec, dar urmează sa fiu supus unei intervenții chirurgicale de extirpare a unui rinichi. Am fost diagnosticat cu cancer. O astfel de operație este mare consumatoare de sânge, iar perioada asta este una de mare carență în rezervele de sânge. Corpul medical mi-a cerut să găsesc măcar un donator care să facă acest gest umanitar' , a fost mesajul postat de Gogoașă.

Imediat după operație, Constantin Zamfirescu a dezvăluit că totul a fost un real succes și chiar dacă noaptea după intervenția chirurgicală a fost dificilă, gândul că se va recupera și că se întoarce la muncă i-a dat putere.

Constantin Zamfirescu le-a mai mărturisit admiratorilor săi că forma de cancer cu care s-a confruntat este una „parșivă”, iar asta pentru că nu dă niciun semn și îl mistuie „în tăcere” pe cel care o are.  

"Nu știu dacă v-am mai zis, este o formă parșivă de cancer care nu dă nici un semn și are se poate dezvolta până la etape foarte grave, până la T3, T4, știind că T4 este final și fără șanse. Eu am avut un T1 spre T2, acum sunt în recuperare', a povestit Constantin Zamfirescu la un live pe pagina de Facebook a trupei Sabotorii.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest