Costin Mărculescu a redevenit un om liber în acte. Actorul şi fosta lui soţie, Ionela Nae, sau Ela, cum e cunoscută publicului, şi-au încheiat în mod oficial socotelile şi au divorţat la Tribunalul din Alexandria.
articolul continua dupa recomandari
"Sunt fericit. Întâlnirea a fost oarecum calmă, mai puţin faptul că m-a ameninţat chiar în tribunal de faţă cu avocaţii şi cu câţiva poliţişti care au oprit-o din înjurături. Nu pot să zic pe post, pentru că este uşor vulgar spre porno. M-a ameninţat că dacă o mai critic la televizor o să văd eu ce o să păţesc, dar în termeni foarte porno. De faţă cu avocaţii şi cu câţiva poliţişti care erau de pază la Tribunalul din Alexandria, dar bine dacă atâta o duce pe ea mintea, la 11 clase pe care le are, nu mă aşteptam la altceva. Este una dintre cele mai negre pete din viaţa mea pentru că dintr-o eroare cauzată de naivitatea mea, am luat în căsătorie o prostituată cu acte în regulă. Ca să fiu mai elegant, am luat în căsătorie o femeie de moravuri uşoare. Nu am avut ce să împărţim pentru că nu avem copii, nu am avut bunuri în comun şi oricum căsătoria cu ea a eşuat chiar din ziua cununiei pentru că, la petrecere mi-a zis că ea oricum divorţează. Deci ea a divorţat oricum în ziua în care ne-am şi căsătorit," a declarat Costin Mărculescu, în exclusivitate pentru Antena Stars, la "Star Magazin".
Aflaţi mai multe detalii din materialul video de mai sus!
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc