Primele declarații ale soției bărbatului mort în accidentul provocat de Veronica Măgureanu! „O să cer daune!”

 

După ce s-a scris că Veronica Măgureanu ar fi provocat un accident rutier, în urma căruia un bărbat și-ar fi pierdut viața, soția însărcinată a victimei a făcut primele declarații la Antena Stars, în care a dezvăluit că o să ceară daune ca să își poată crește copii.

Văduva bărbatului mort în accidentul care ar fi fost provocat de Veronica Măgureanu este devastată de durere din cauza pierderii omului care susținea familia din toate punctele de vedere. Femeia este în ultimul trimestru de sarcină și la sfârșitul lunii, victima și-ar fi ținut în brațe, pentru prima dată, cel de-al treilea copil.

„Eu acum la sfârșitul lunii trebuie să nasc. Nu am cu cine să îi las pe acei doi copii. Nu am cu cine. Toată baza era in el. El mă susținea din toate punctele de vedere. El muncea, aducea, se juca cu copiii.

O să cer daune pentru copiii mei, să le pot oferi un acoperiș deasupra capului și să mi se plătească pensie alimentară până la 18 ani ca să îmi pot întreține pentru că eu cu alocația nu pot să trăiesc.” a spus văduva bărbatului mort în accidentul care ar fi fost provocat de Veronica Măgureanu.

Potrivit turnucustiri.ro, Poliția din Turnu Magurele ar fi fost sesizată cu privire la un accident rutier produs pe DN 65A. În urma incidentului, un tânăr cioban care se afla în mijlocul oilor și-a pierdut viața, după ce o femeie în vârstă de 42 de ani ar fi observat târziu turma și a intrat direct în animale, precum și în bărbat.

„Din primele cercetări s-a stabilit că, în timp ce o femeie în vârstă de 42 de ani, din municipiul București, ce conducea un autoturism pe DN 65A, ar fi observat târziu o turmă de oi, ce era urmată de un bărbat, pătrunsă pe carosabil dinspre terenurile agricole din zona adiacentă drumului, intrând în coliziune cu aceasta”, se arată în articol.

Numele Veronicăi Măgureanu a fost menționat în articol și ar fi acuzată de provocarea accidentului.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest