De câteva zile încoace, Carmen Rusu, soția lui Vali Vijelie, postează pe rețelele de socializare mesaje cu subînțeles, ce dau impresia că cineva ar atenta la soțul ei.
articolul continua dupa recomandari
Este o săptămână agitată în familia lui Vali Vijelie. Artistul doar ce a fost băgat în ședință de soția lui. Cel puțin asta rezultă din ultimul mesaj postat de aceasta pe rețelele de socializare. „Avem ședință de familie. Pe unul sigur l-aș scoate de la întreținere, dar orice aș face, GPS-ul tot la domiciliul din buletin îl redirecționează”, a scris Carmen Rusu, soția lui Vali Vijelie, pe Instagram.
Postarea vine la o zi distanță după un alt mesaj lăsat de femeie pe internet. ”Dacă tac, este că pentru mine tu nu ai fost niciodată un pericol. Ca tine au mai fost și probabil vor mai fi, dar am observat de ceva vreme că le dai aprecieri și like-uri persoanelor din jurul meu și nu știi cum să te mai împrietenești cu ele. Așa că îți spun eu, sunt foarte bine, sănătoasă, fericită și mulțumesc lui Dumnezeu și bărbatului meu, am tot ce îmi doresc”, scria Carmen.
Coloborate, cele două mesaje lasă impresia că o altă femeie ar atenta la manelist. Din câte se pare cântărețul a fost iertat de soție, care a ajuns la concluzia că el tot acasă se întoarce, chiar dacă petrece mai mult timp plecat.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc