Probabil nu există cineva care să nu fi auzit de prefeţiile lui Nostradamus. Mulţi nu cred în aşa ceva, dar alţii sunt de-a dreptul înfricoşaţi când aud de ele. Cu toate acestea, există un sâmbure de adevăr, pentru că multe dintre ele s-au adeverit.
articolul continua dupa recomandari
Profețiile pentru anul 2015 sunt încă actuale, iar astrologii le-au interpretat și din perspectiva astrală. Mai mult decât atât, specialiștii avertizează că anul viitor sunt așteptate dezastre naturale, potrivit bzi.ro.
"O mișcare în pantă a pământului, o mare calamitate peste pământurile din Vest și Lombardia, va fi foc pe navă, ciumă și captivitate. Mercur în Segatator, Saturn dispare", se arată în catrenul în care Nostradamus vorbea despre ce se va întâmplă cu omenirea în 2015.
Astrologii l-au descifrat și au spus care sunt pericolele care ne pândesc.
"Spuneam de o mișcare în pantă a Pământului și o mare calamitate peste pământurile din Vest și Lombardia, adică Italia. După alți astrologi Lombardia nu vizează neapărat porțiunea aceea, ci mare degrabă Vezuviu, unde se pot produce erupții vulcanice că la Pompeii. Pământurile din Vest vizează Franța și Germania, iar pentru alții erau cele din America. Nu se știe care America, de Nord sau de Sud, dar cea de Nord cu zonă Californiei ar fi cea mai vizată din acest punct de vedere", susţin astrologii.
Iar expresia foc de navă ar însemna, de fapt, conflictele armate, dar și epidemiile și incendiile cu mulți morți.
"Poate să indice conflictele militare de pe lângă noi. Ebola deja s-au semnalat și primele cazuri de ciumă. Foc pe navă poate însemna iarăși faptul că aceste epidemii, conflicte armate depășesc granițele unei țări și nu pot fi stopate și controlate", au adăugat aceştia.
Pe Internet au apărut deja filmuleţe în care se vorbeşte despre profeţiile lui Nostradamus pentru anul 2016.
Foto: arhivă
M.T.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc