Radu Mazăre, noi informaţii despre căsătoria din penitenciar! Fratele fostului edil i-a făcut un cadou neaşteptat

 

Noi informaţii despre căsătoria din închisoare, a lui Radu Mazăre cu aleasa inimii sale, au ieşit la iveală. Cel care le-a oferit, a fost nimeni altul decât Mihai, fratele acestuia, care i-a făcut un cadou neaşteptat.

Mihai Mazăre a mărturisit că el a fost cel care a plătit verighetele şi că nu îşi mai vrea banii înapoi, fiind dar de nuntă pentru fostul edil al Constanţei. Tot acesta a dezvăluit faptul că nici nu se poate vorbi de cununie religioasă, mai ales în situaţia în care se află, dar că aşteaptă să vadă, în timp, cum vor evolua lucrurile.

"Nu poate fi o nuntă la penitenciar. E vorba doar de o ceremonie de cununie simplă, la care vor participa zece membri ai familiei şi cei doi în cauză: Radu şi Roxana. Verighetele mi-au ajuns mie astăzi dimineaţă, ele sunt plătite de mine. Sunt cadoul meu, eu oricum voi fi cel care va semna ca martor la cununia civilă. Cununia religioasă nu va fi deocamdată, vom vedea cum mai evoluează lucrurile, poate o va face când va termina perioada de detenţie. Radu Mazăre va fi îmbrăcat cu costumul cu care merge şi la Înalta Curte, pentru că nu îi permit condiţiile să aibă o altă ţinută şi să o aibă în penitenciar. Nici nu ar avea nevoie de ea, i-ar ocupa loc acolo. Urmează să depună avocata astăzi cerere la Primăria Sectorului 5 şi să vedem dacă primăria va avea disponibil un ofiţer de stare civilă; în principiu am vrea ca această cununie civilă să o ţinem pe 10 iulie", a spus fratele lui Radu Mazăre, la un post TV.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest