Îndrăgitul prezentator TV a vorbit despre casa pe care o ridică în satul de unde provine soția lui.
articolul continua dupa recomandari
Radu Vâlcan și Adela Popescu s-au implicat foarte puternic în ridicarea unei case în satul Șușani, acolo unde s-a născut actrița. Cei doi visează să se întoarcă în natură, iar viitorarea locuință se află în imediata vecinătate a casei părintești a Adelei. Va fi o locuință de vacanță pentru cuplu și copiii lor, un refugiu despre care omul de televiziune a vorbit în exclusivitate la Antena Stars.
”Lucrurile avansează. Este o căsuță, un proiect la care ținem foarte mult. Este un proiect sănătos și spun sănătos pentru că ne gândim că nici măcar nu este o investiție, este mai mult de atât. E o investiție în sănătate și în confortul nostru, tot ce ține de psihic și așa mai departe. Mi se pare senzațional, locul este foarte frumos. Este în satul Șușani, aproape de casa părinților Adelei. Unul dintre frații ei, Călin, și-a construit o căsuță acolo. E un proiect de suflet. Chiar cred că, dacă mă întrebi, este cel mai important proiect pe care îl avem în desfășurare. Acum câțiva ani, dacă îmi spuneai că mă voi duce la țară, spuneam că nu, iată că, odată cu vârsta, începi să te gândești și la astfel de lucruri”, a spus Radu Vâlcan la Antena Stars.
Prezentatorul TV a explicat că a implicat și o arhitectă, prietenă de familie, în dezvoltarea proiectului de la Șușani. ”Nu este cazul. Avem un arhitect, avem o prietenă foarte bună care se ocupă de acest proiect. Datorită ei visul nostru devine realitate”, a mai spus Radu Vâlcan.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc