O plimbare prin Herăstrău a lui Ralflo a fost la un pas să se încheie cu o bătaie. În cele din urmă, a ieșit piesa „Ești golanul din viața mea”.
articolul continua dupa recomandari
Cum se plimba liniștit Ralflo pe trotineta prin Herăstrău i-a ieșit în față un cuplu și nu l-a mai putut evita. A intrat în plin în el, iar pe femeie a pus-o la pământ. Partenerul acesteia a trecut la amenințări și a fost la un pas să le pună și în aplicare. În cele din urmă, când cei doi au constatat că accidentul nu a avut urmări grave, spiritele s-au încins. Astfel, Ralflo a realizat că a dat cu trotineta peste Lorraine Baicu, fina lui Gheorghe Turda, iar bărbatul cu care a fost la un pas de bătaie era Marian, soțul acesteia.
În exclusivitate la Antena Stars, Ralflo a relatat incidentul din Herăstrău: „Mă plimbam pe trotinetă, ca de obicei, prin Herăstrău și mergeam cu viteză fără să îmi dau seama, mă uitam dreapta, stânga și la un moment dat am dat din nefericire, de o doamnă. Am intrat fix în ea și am căzut și eu de pe trotinetă! Ea a început să țipe și am realizat imediat că era cu soțul ei și a început un mare tam - tam, mare scandal „Nu vezi ce faci? „Ce mi-ai făcut?”, „Mi-ai lovit nevasta!”. Mai era puțin și ne-am fi luat la bătaie. Crede-mă că a fost ca în filme, am făcut o cascadorie și soțul ei a început să țipe la mine, Ai să vezi ce îți fac eu ție!”
De la scandal au trecut la amabilități și schimbat de numere de telefon, pentru că Ralflo a dorit să se revanșeze după accidentul produs. Așa, cei trei s-au cunoscut mai bine și au lansat, cu o săptămână în urmă, melodia ”Ești golanul vieții mele”.
„Și după noi am stat, am vorbit, am schimbat numere de telefon și am zis că poate mă revanșez și eu și facem o colaborare, o piesă, ceva. Și uite că așa a și fost. Am colaborat și a ieșit piesa „Ești golanul din viața mea”, a adăugat artistul
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc