Randi a renunțat la trei alimente: ”Vreau să trăiesc 240 de ani”

 

Artistul este decis să ducă o viață sănătoasă și să facă sport și la 80 de ani.

Randi își dorește să trăiască mult, dar și sănătos. Să poată face sport la 80 de ani și să călătorească. De aceea a început să studieze tot ce ține de nutriție și a hotărât să renunțe la trei alimente, și anume pâine, paste și orez.

„De curând am renunțat și la paste, orez și pâine. Eram oricum destul de restrictiv și înainte, dar acum sunt și mai obsedat. Vreau să trăiesc 240 de ani sau cel puțin 190, m-am gândit. (...) Vreau să trăiesc cât mai sănătos și vreau să pot să fac sport și la 80 de ani, să călătoresc. (...) Mă interesez din ce în ce mai mult, urmăresc din ce în ce mai mult vloguri despre nutriție, pentru că am ales să fiu interesat decât să fiu un ignorant și să nu știu de ce mă îmbolnăvesc”, a mărturisit Randi, pentru Antena Stars

Randi a mai mărturisit: „Eu fiind în zodia Gemeni, la 30 de ani trăiam suișuri și coborâșuri, dar erau stări pasagere de anxietate. Am început să mă documentez de tânăr și cel mai important lucru pe care nu trebuie să-l pierzi din vedere este recunoștința. Atunci când începi să fii depresiv și anxios, te concentrezi mai mult pe ce îți lipsește, decât pe ce ai de fapt și lucrurile pentru care ar trebui să fii recunoscător. Ești sănătos și în viață, te uiți în oglindă, îți dai două palme, ieși în lume și îți faci cea mai frumoasă viață. Noi toți complicăm chestiile astea. Eu nu cunosc o persoană care să muncească de dimineață până seară și să fie depresiv, pentru că nu au timp”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest