Răzvan Fodor, la un pas să fie snopit în bătaie de un soț gelos! „Nu mă mai întâlnesc cu ea”

 

Răzvan Fodor și Sorin Bontea au fost desemnați câștigătorii sezonului trei al competiției „Asia Express”, după ce au depășit numeroasele obstacole de pe „Drumul Comorilor”. Echipa „Reactoarelor” s-a remarcat prin umorul de calitate, cât și prin strategia cu ajutorul căreia au pus mâna pe marele premiu.

Încă din prima zi a competiției, toți oamenii din fața micilor ecrane au vrut să afle cât mai multe despre concurenții care au pornit la drum în experiența asiatică, iar cu cât au săpat mai adânc în trecutul lor, cu atât au descoperit detalii, din ce în ce mai picante. Exact ca și în cazul lui Răzvan Fodor!

Câștigătorul „Asia Express” se află în lumina reflectoarelor încă din anul 2000, atunci când era solistul trupei Krypton. Un bărbat carismatic și talentat, Răzvan Fodor a reușit sa cucerească inimile multor domnișoare și doamne, lucru care, uneori, i-a dat de furcă.

Astfel că jumătatea echipei „Reactoarele” a dezvăluit, în urmă cu ceva timp, că a fost amenințat de soțul unei doamne, supărat foc din cauza faptului că partenera sa avea numărul de telefon al artistului în agenda sa telefonică. Bărbatul a fost atât de deranjat, încât i-a cerut lui Răzvan Fodor să uite de existența femeii, dacă nu vrea să aibă de suferit.

„Mi-a zis că are numărul meu de telefon din agenda soției sale, o anume Carmen. Bănuitor, mi-a zis destul de elegant că, dacă țin la viață, să nu mă mai întâlnesc cu ea. Eu cunosc vreo cinci femei ce poartă acest nume. Nu-mi mai rămâne decât să le ocolesc pe toate. Dacă mă caută Carmen Electra, mă risc”, spunea Răzvan Fodor, în glumă, la vremea respectivă.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest