Reacția fiicei nelegitime a lui Ioniță de la Clejani după ce a aflat că Margherita a fost prinsă drogată la volan: „Mândru-i tata când mă vede”

 
+2 click pentru
galerie

Ramona Manole, fiica nelegitimă a lui Ioniță de la Clejani a avut parte de o viață parcă ruptă din filme. A fost nevoită să cerșească pe străzile din Londra pentru a avea ce mânca, dar destinul i s-a schimbat deodată, iar acum o duce mai bine ca niciodată. Lucru care nu se poate spune și despre Margherita, protagonista unui scandal de proporții, după ce a cauzat un accident rutier din cauza consumului de substanțe interzise.

A trecut prin multe neajunsuri, dar datorită vocii sale, Ramona a reușit să își construiască, singură, fără ajutorul nimănui, o carieră muzicală departe de meleagurile natale. Coincidență sau nu, artista a lansat chiar în acest weekend o piesă cu un titlu destul de sugestiv, dacă este să ne luăm după scandalul în care sunt implicați Clejanii: „Mândru-i tata când vă vede”.

Așa cum era de așteptat, nu a durat mult până când internauții au facut conexiunile titlului piesei cu situația în care se află Ioniță de la Clejani, din cauza Margheritei, astfel că urmăritorii Ramonei au felicitat-o pentru demnitatea și caracterul pe care le-a afișat de-a lungul anilor.

„Bravo Ramona, jos pălăria! O fată cu demnitate, care ai crescut amărâtă fără tata și nu te-ai făcut de râs ca Margherita. Își merită soarta că prea mândru era tatăl tău de ea. Dumnezeu nu doarme!”

Și chiar dacă Ramona a primit zeci de comentarii de genul celui de mai sus, fiica nelegitimă a lui Ioniță de la Clejani a preferat să stea departe de scandalul în care este implicată sora sa vitregă, prin păstrarea tăcerii.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest