Reacția lui Alex Puștiu după ce a fost acuzat că a dat țeapă cu o melodie: „M-au ținut la clinică o săptămână în plus”

 

Manelistul a explicat de ce nu a mai putut produce o melodie dedicată unui băiat, chiar dacă luase banii înainte. Artistul susține că a înapoiat onorariul celui care-l plătise.

 

În exclusivitate la Antena Stars, Alex Puștiu a vorbit despre acuzațiile recente care i-au fost aduse. Un bărbat a susținut că acesta ar fi luat arvună pentru o melodie dedicată băiețelului lui, iar apoi nu a mai onorat comanda. Manelistul a recunoscut că așa au stat lucrurile și a explicat motivele din cauza cărora nu a mai scos melodia cu pricina, dar a mai spus că i-a dat respectivei persoane banii înapoi.

 

„Băiatul acesta mi-a trimis o sumă de bani pentru a face o melodie pentru băiatul lui. Eu fiind plecat în Danemarca la tratament (...) M-au ținut la clinică o săptămână în plus și nu am putut respecta termenul pe care l-a vrut el. Acest om a vrut banii înapoi, nici un fel de problemă. Eu am venit acasă, în România, le-am spus celor de la studio că acest om își vrea banii înapoi. (...) Au cheltuit banii (...) Am considerat că nu este normal să dau banii de la mine, atât timp cât banii i-am dat la studio”, a mărturisit Alex Puștiu, pentru Antena Stars.

 

Manelistul susține că a trimis banii înapoi și că va avea o confirmare în acest sens în cel mai scurt timp posibil. Totodată, el a spus că din cauza viciilor de care încearcă să scape s-a ajuns la această situație: „Omul dacă nu a mai avut răbdare m-a pus pe TikTok. Vreau să știe toată lumea că i-am trimis banii băiatului, în cursul zilei de astăzi voi primi și un video cu confirmare că și-a primit banii. Referitor la oamenii care spun că am încurcat nunți, nu este nimic adevărat, eu în zece ani de carieră am făcut de trei, patru ori acest lucru. Am trecut printr-un viciu foarte greu”.

 

Artistul a mai spus că s-a aflat în Danemarca la o clinică de dezintoxicare, tocmai pentru a reuși să se repună pe picioare: „De aceea am pus stop la toate viciile, pentru a-mi vedea de meseria mea, pentru a nu mai greși. Să nu mai trec prin momente în care să nu mă pot prezenta la nuntă. Tocmai de aceea am renunțat la substanțele interzise, pentru a putea fi prezent la nunțile voastre”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest